Emma Coronel Aispuro, soţia în vârstă de 31 de ani a narcotraficantului mexican Joaquin 'El Chapo' Guzmán, a fost arestată luni în zona unui aeroport de lângă Washington DC, au transmis autorităţile federale, citeză NBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ea este acuzată că a conspirat pentru a ajuta la distribuirea de cocaină, metamfetamină, heroină şi marijuana pe teritoriul Statelor Unite.

Coronel Aispuro a fost preluată în custodia Dulles International Airport (Virginia), a fost precizat într-un comunicat al Departamentului de Justiţie.

Ea este cetăţean mexican şi american şi, aparent, l-a ajutat pe Guzmán să scape dintr-o închisoare de maximă siguranţă din Mexic, în 2015. După ce el a fost prins, ea ar fi pus la cale o altă evadare din aceeaşi unitate, doi ani mai târziu, au spus autorităţile.

Guzmán a fost condamnat în 2019 la închisoare pe viaţa, plus 30 de ani, pentru zece capete de acuzare, inclusiv distribuire de tone de cocaină în Statele Unite. 

În documentele dezvăluite luni, autorităţile au spus că tatăl ei a fost membru al cartelului Sinaloa, organizaţie condusă de Guzmán timp de aproximativ trei decenii înainte ca el să fie extrădat SUA în 2017.

Coronel Aispuro şi Guzmán s-au întâlnit în 2007 şi s-au căsătorit când ea era încă adolescentă, arată documentele, potrivit cărora femeia cunoştea transporturile masive de droguri ale cartelului şi „înţelegea că veniturile din droguri pe care le controla derivau din aceste livrări”.

Documentele citează ca surse peste 100 de actuali şi foşti membri ai cartelului Sinaloa, precum şi interceptări.

Se pare că femeia a transmis pentru Guzmán şi mesaje legate de cartel, în perioada când el se afla în închisoare în Mexic, astfel că este acuzată că a fost mesager între soţul ei şi asociaţii cartelului.

Potrivit unui martor cooperant, fost membru al cartelului, Coronel Aispuro a ajutat la organizarea construcţiei unui tunel sub închisoarea Altiplano, care avea ventilaţie, trepte şi o motocicletă pe şine. Fostul membru al cartelului a participat de asemenea la complotul care a fost dus la capăt cu succes, pe 11 iulie 2015.

După ce Guzmán a fost prins şase luni mai târziu şi trimis înapoi la Altiplano, Coronel Aispuro l-ar fi plătit cu 1 milion de dolari pe fostul membru al cartelului să ajute la organizarea unei alte evadări.

Când Guzmán a fost mutat la o altă închisoare, ea i-ar fi spus că a mituit cu 2 milioane de dolari un oficial mexican din sistemul penitenciar pentru a-l transfera înapoi la Altiplano.

Un avocat al lui Coronel Aispuro, Jeffrey Lichtman, a confirmat că o reprezintă, însă nu a comentat cu privire la acuzaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.