Slovacii nemulţumiţi de refuzul guvernului lor de a acorda ajutor militar Ucrainei în lupta cu invazia rusă au strâns în această săptămână aproape 2 milioane de euro, într-o încercare de a ajuta la furnizarea de muniţii Kievului, transmite Reuters.
Muniţiile sunt o nevoie presantă pentru Ucraina, după doi ani de război total. Dar Slovacia a refuzat să participe la un plan condus de guvernul ceh de cumpărare a sute de mii de cartuşe de artilerie pentru Ucraina, căruia i s-au alăturat cel puţin 15 aliaţi.
”Când am auzit de iniţiativa guvernului ceh, am fost foarte încântat că se caută toate căile pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresorului (rus), pentru că nu există altă cale”, a spus Otto Simko, un supravieţuitor al Holocaustului şi jurnalist în vârstă de 99 de ani care a ajutat la conducerea campaniei de crowdfunding.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Slovacia a oprit anul trecut ajutorul militar de stat acordat Ucrainei, argumentând că conflictul nu a avut o soluţie militară, iar premierul Robert Fico a susţinut apelurile Moscovei pentru negocieri de pace.
Ucraina spune că va lupta până când trupele ruse se vor retrage.
Simko a afirmat într-un videoclip postat pe pagina de YouTube a campaniei de strângere de fonduri că Rusia trebuie expulzată din Ucraina, astfel încât ”să se poată vorbi despre pace în condiţii care se potrivesc independenţei Ucrainei”.
Cei care strâng fonduri spun că această campanie este menită să arate că majoritatea nu este de acord cu schimbarea de politică externă a guvernului, de la alegerile din septembrie.
Guvernele anterioare au furnizat Kievului apărare aeriană şi avioane de luptă, în timp ce ministrul de Externe al lui Fico s-a întâlnit cu omologul său rus în martie - o întâlnire rară la nivel înalt la care a implicat Moscova şi un membru al Uniunii Europene.
"Multor oameni din Slovacia le este ruşine de orientarea guvernului faţă de Rusia. Acesta este motivul pentru care oamenii contribuie", a declarat Zuzana Izsakova, de la grupul civil Pace pentru Ucraina (Mier Ukrajine), unuş dintre organizator.
Acţiunea ”Muniţii pentru Ucraina” a strâns 1,94 milioane de euro după patru zile, până vineri la prânz, cu peste 30.000 de colaboratori, făcând o donaţie medie de 64 de euro, potrivit site-ului iniţiativei.
Izsakova a spus că strângerea de fonduri va fi nelimitată, veniturile fiind destinate producţiei de muniţie din Cehia, de la care sunt aşteptate primele livrări către Ucraina în iunie.
”Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca poporul Slovaciei să îşi poată îndeplini intenţia de a ajuta Ucraina”, a declarat joi prim-ministrul ceh Petr Fiala, la televiziunea cehă, în timp ce se afla la Bruxelles pentru un summit UE.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.