Serviciile de pază de coastă de urgenţă din Marea Britanie şi Franţa au petrecut ore în şir pentru a decide cine ar trebui să salveze o ambarcaţiune de mici dimensiuni care încerca să traverseze Canalul Mânecii în luna noiembrie anul trecut, în loc să trimită un echipaj pentru a-i salva cei 34 de oameni aflaţi la bord, arată documentarul ”The Crossing”. Cel puţin 27 de persoane au murit înecate, cinci fiind încă dispărute şi alte două au supravieţuit, în cel mai mare dezastru maritim petrecut în Canalul Mânecii din ultimii 30 de ani, potrivit The Guardian.
Dezvăluirile apar într-un moment în care traversările Canalului cu bărci mici au atins niveluri record, aproximativ 40.000 de persoane au traversat Canalul până acum în acest an.
Documentarul, ”The Crossing”, parte a seriei premiate Exposure a ITV, a obţinut acces la documente care oferă noi dovezi despre călătoria fatală a celor 34 de pasageri de la bordul navei. Cel puţin douăzeci şi şapte de persoane au murit, cinci fiind încă dispărute şi alţi doi oameni au supravieţuit.
Issa Mohammed, un solicitant de azil somalez şi unul dintre cei doi supravieţuitori, oferă o mărturie detaliată în documentar.
”Copiii ţipau. Tot ce auzeam erau ţipetele copiilor care se înecau. Am văzut cadavre plutind lângă mine. Atunci a început groaza”, a mărturisit bărbatul.
Documentele juridice interne obţinute de echipa de documentare descriu în detaliu minut cu minut evenimentele din acea noapte, pe baza jurnalului de urgenţă al pazei de coastă franceze privind incidentul.
Paza de coastă franceză şi-a dezvăluit dosarul de apeluri de urgenţă adresate avocaţilor cazui ca parte a anchetei franceze asupra tragediei. În schimb, Marea Britanie nu a procedat la fel. În Marea Britanie, Serviciul de Investigare a Accidentelor Maritime desfăşoară o anchetă.
La 4.34 dimineaţa, pe 24 noiembrie, paza de coastă franceză şi-a închis registrul de incidente presupunând că serviciile britanice de salvare s-au ocupat de el, dar nu a fost aşa.
Documentele interne ale Agenţiei Maritime şi de Pază de Coastă din Regatul Unit au pus întrebări cu privire la modul în care sunt gestionate apelurile de urgenţă trimise de bărci mici.
”Forţa de frontieră a Marii Britanii stabileşte dacă nava va îndeplini criteriile UKBF pentru a desfăşura tactici”, se arată în document.
Un alt document intern, intitulat Broadcast Action for Migrant Incidents, precizează că a existat o confuzie cu privire la momentul în care un apel de urgenţă poate fi difuzat privind ambarcaţiunile de migranţi aflate în primejdie.
”Acţiunile întreprinse în faza de pericol pot fi diferite pentru incidentele în care sunt implicaţi migranţi cu ambarcaţiuni mici faţă de alte incidente mai convenţionale şi dacă SMC (comandantul superior al misiunii) consideră că transmisia alertei nu este adecvată pentru incidentele de migranţi cu bărci mici, atunci acesta este un lucru acceptabil”, menţionează documentul.
Potrivit documentelor legale interne franceze, primul apel prin care pasagerii bărcii cereau ajutor pazei de coastă franceză de la biroul regional Cross Gris-Nez a venit la ora 1.48 dimineaţa, pe 24 noiembrie, când barca a început să ia apă şi să se dezumfle. Motorul s-a oprit, iar eforturile pasagerilor de a scoate apa din barcă au eşuat.
Pasagerii au fost informaţi în mod greşit de către serviciile de urgenţă că ajutorul este pe drum. Ei au trimis în repetate rânduri locaţia GPS a ambarcaţiunii către serviciile de urgenţă, dar pe măsură ce orele au trecut şi-au pierdut speranţa şi s-au înecat unul câte unul.
Serviciile de urgenţă au putut auzi ţipetele oamenilor care se înecau. Pasagerii i-au implorat să vină, strigând: ”Suntem pe moarte, veniţi şi luaţi-ne”.
La ora 2.28, paza de coastă franceză a sunat paza de coastă britanică, a oferit coordonatele ambarcaţiunii şi a spus că acum se află în apele engleze şi nu mai este responsabilitatea Franţei, conform documentelor legale interne.
La 2.44 dimineaţa, paza de coastă engleză a trimis un e-mail către Cross Gris-Nez în care scria că barca se află în apele teritoriale franceze, deoarece se putea auzi tonul unui apel continental pe telefonul unui pasager.
La ora 4.16, a fost făcut un ultim apel către paza de coastă franceză, care menţiona: ”Oamenii sunt în apă, s-a terminat”.
În acelaşi timp, o navă numită Concerto a anunţat că a văzut o barcă de mici dimensiuni în pericol şi a întrebat serviciile de urgenţă dacă ar trebui să o salveze. Cross Gris-Nez a spus că o altă barcă de salvare era pe drum, dar nu a fost întreprinsă nicio operaţiuni de salvare.
Matthew Schanck, expert maritim, a declarat: ”Adevărul este că peste 30 de persoane au fost lăsate în mijlocul uneia dintre cele mai aglomerate căi maritime din lume, pierind încet una câte una. şi aproape nimic nu s-a întâmplat”.
”Gândurile noastre sunt îndreptate către familiile tuturor celor care şi-au pierdut viaţa în tragicul incident din noiembrie. După cum este o practică obişnuită în astfel de circumstanţe, Filiala de Investigare a Accidentelor Maritime efectuează o investigaţie de siguranţă axată pe răspunsul de urgenţă la incident, alături de care Agenţia Maritimă si Paza de Coastă şi Ministerul de Interne cooperează pe deplin”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic.
”Ar fi nepotrivit să oferim mai multe detalii în timp ce ancheta este în desfăşurare”, a conchis oficialul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.