Partidele separatiste care conduceau Catalonia de zece ani şi-au pierdut duminică majoritatea în Parlamentul regional, într-un scrutin în care Partidul Socialist (PSOE) al premierului Pedro Sánchez a obţinut o victorie la şase ani şi jumătate după o secesiune eşuată în 2017, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele trei formaţiuni separatiste, care dispuneau de majoritatea mandatelor în Parlamentul regional, au obţinut, potrivit unor rezultate parţiale, 59 de mandate, în contextul în care majoritatea absolută este de 68 de mandate.

Partidul Junts per Catalunya (Împreună pentru Catalonia, JxCat) al lui Carles Puigdemont a obţinut 35 de mandate, Celălalt mare partid separatsit Stânga Republicană din catalonia (ERC) al actualului preşedinte regional separatist Pere Aragonès, a pierdur mult teren şi a obţinut 20 de mandate, iar CUP patru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La ultimul scrutin regional, în februarie 2021, cele trei formaţiuni au obşinut 74 de mandate, ceea ce a permis acestui bloc separatist să continue să conducă regiunea spaniolă Catlonia.

SOCIALIŞTII AU NEVOIE DE ALIAŢI

Partidul Socialist al premierului Pedro Sánchez a obţinut 42 de amndate şi este necesar să găsească aliaţi pentru a conduce regiunea.

Cea mai probabilă ipoteză, potrivit unor analişti, este o alianţă cu stânga radicală - cu care Pedro Sánchez guvernează Spania -, dar şi cu ERC, care ar alege astel să pună capăt unităţii blocului separatist.

Pedro Sánchez a făcut din acest scrutin o miză centrală a mandatului său, sperând să arate că regiunea Catalonia a întoes spatele veleităţilor separatiste.

Catalonia, o regiune situată în nord-estul Spaniei cu opt milioane de locuitori, unul dintre motoarele economice şi industriale ale Spaniei, a încercat să se despartă prin secesiune din Spania în 2017, pe când Carles Puigdemont era preşedintele regiunii.

Această criză a fost una dintre cele mai grave crize din Spania de la revenirea ţării la democraţie, după dictatura franchistă, în 1975.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.