Senatul francez a adoptat joi un proiect de lege al reformei pensionării controversat, cu 193 de voturi la 114, validând un text stabilit prin negocieri într-o Comisie paritară mixtă (CPM) miercuri, care urmează să fie supus la vot în Adunarea Naţională, un vot cu un rezultat incert, relatează Le Figaro.
Acest text modifică prin consens - între majoritatea macronistă şi dreapta - prevederi cu privire la cariere lungi, un contract de muncă pe perioadă nedeterminată (CDI) la angajarea bătrânilor şi o creştere a pensiei mamelor, între altele.
Principala prevedere a reformei este creşterea vârstei pensionării de la 62 la 64 de ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministrul Muncii Olivier Dussopt a salutat, în dezbateri, înaintea votului, o ”dezbatere contradictorie” în Senat şi şi-a exprimat regretul faţă de ”obstrucţionarea metodică a opoziţiei”.
”Am asistat la o derivă, mai puţin aici decât în altă parte”, a denunţat ministrul referindu-se la numeroasele amendamente depuse la prima lectură de către senatori din cadrul celor trei grupuri de stânga.
Ministrul însărcinat cu Conturile Publice Gabriel Attal a mulţumit majorităţii din Senat pentru că şi-a ”respectat angajamentul”.
”Textul care vă este supus (la vot) este şi al vostru. Această reformă este şi reforma Senatului”, a salutat el, subliniind un ”compromis politic construit cu răbdare” şi care a permis ”progrese importante”.
Senatoarea socialistă Monique Lubin, vizată de Olivier Dussopt, i-a dat replica.
”Am muncit foarte serios. Da, domnule ministru, ne-am folosit dreptul la amendamente. nu văd cum am fi putut dezbate altfel”, a declarat ea.
”Vrem să vă împingem până la limită. Cum veţi repara această ţară pe care o veţi fractura pe termen lung?”, a subliniat ea.
Textul CMP, adoptat de Senat, urmează să fie supus joi după-amiaza votului deputaţilor, în Adunarea Naţională, şi apoi unui vot solemn.
Situaţia în Camera inferioară este diferită faţă de Senat, iar rezultatul votului este incert.
Tabăra lui Macron, care dispune de o majoritate relativă la Palais Bourbon, înregistrează deja unele dezertări, iar aliaţii să de circumstanţă de dreapta nu sunt uniţi - 20 au anunţat că votează ”împotrivă”.
Emmanuel Macron şi Guvernul său şi-au manifestat în ultimele zile dorinţa ca textul să fie adoptat prin vot, în pofida faptului că mulţi observatori consideră că asumarea responsabilităţii este inevitabilă.
Emmanuel Macron şi-a reiterat joi dorinţa de a nu recurge la acest mecanism.
El a convocat o reuniune pentru a-şi evalua majoritatea, înaintea votului în Adunarea Naţională, unde dezbaterile urmează să înceapă la ora locală 15.00 (16.00, ora României).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...