Nu există informaţii că Vladimir Putin este instabil sau că are o sănătate şubredă, a spus directorul CIA William Burns, scrie BBC.
Au existat tot mai multe speculaţii neconfirmate în presă conform cărora Putin, care împlineşte 70 de ani în acest an, ar putea fi bolnav, posibil de cancer.
Dar William Burns a spus că nu există dovezi care să sugereze acest lucru, glumind că părea "prea sănătos".
Comentariile sale au venit în momentul în care SUA au anunţat că vor furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune.
Anterior, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a spus că concentrarea militară a Rusiei în Ucraina nu mai este "doar" în est şi a sugerat că strategia Moscovei s-a schimbat după ce Occidentul a furnizat Ucrainei astfel de arme.
"Există o mulţime de zvonuri despre sănătatea preşedintelui Putin şi, din câte putem spune, este prea sănătos", a spus Burns la Aspen Security Forum din Colorado.
Burns, care a fost ambasador la Moscova, a spus că l-a observat şi a avut de-a face cu liderul rus de mai bine de două decenii.
Putin "crede în control, intimidare şi compensare", iar aceste trăsături s-au întărit în ultimul deceniu, pe măsură ce anturajul său de consilieri s-a restrâns, a spus şeful CIA.
"Este convins că destinul său ca lider al Rusiei este de a restaura Rusia ca o mare putere. El crede că cheia pentru a face asta este recrearea unei sfere de influenţă în vecinătatea Rusiei şi nu poate face asta fără a controla Ucraina".
Burns a mers la Moscova în noiembrie pentru a avertiza cu privire la consecinţele grave pentru invadarea Ucrainei în urma informaţiilor colectate de SUA despre planurile Rusiei. Dar directorul CIA a spus că a plecat "mai îngrijorat decât atunci când am ajuns”.
Planurile preşedintelui rus s-au bazat pe "ipoteze profund greşite şi pe unele iluzii reale, în special despre Ucraina şi voinţa ei de a rezista", a spus Burns.
"Putin chiar crede în retorica lui. L-am auzit spunând asta în privat de-a lungul anilor că Ucraina nu este o ţară adevărată. Ei bine, ţările adevărate ripostează. Şi asta au făcut ucrainenii", a afirmat Burns.
SUA estimează că victimele ruşilor în Ucraina au ajuns până acum la aproximativ 15.000 de morţi şi poate 45.000 de răniţi, a spus Burns. El a estimat că pierderile ucrainene au fost puţin mai mici.
El a adăugat că actuala concentrare a forţelor Rusiei în Donbas sugerează că armata a învăţat lecţii dure.
Rusia a invadat Ucraina în februarie, susţinând în mod fals că vorbitorii de limbă rusă din regiunea Donbas, în estul Ucrainei, au suferit un genocid şi trebuiau eliberaţi.
După cinci luni, Rusia a ocupat părţi din estul şi sudul ţării, dar a eşuat în scopul său iniţial de a cuceri Kievul şi de atunci a pretins ca obiectivul său principal a fost eliberarea Donbasului.
SUA au acuzat Rusia că se pregăteşte să anexeze părţi ale Ucrainei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...