Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, urmează să se întâlnească marţi, la Moscova, cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Se aşteaptă ca discuţiile dintre Guterres şi Putin să se concentreze asupra oraşului-port asediat Mariupol, unde, deşi au declarat o victorie, forţele ruse nu au reuşit să cucerească oţelăria Azovstal, relatează BBC.
Forţele ucrainene au anunţat, marţi, că Rusia continuă să controleze unităţile din fabrică.
Ucraina i-a cerut lui Guterres să garanteze un coridor umanitar cu scopul de a evacua civilii care se adăpostesc în oţelăria Azovstal.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, şeful ONU urmează să călătorească joi la Kiev, unde se va întâlni cu preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski.
Totodată, Statele Unite urmează să demareze, marţi, discuţii cu alte zeci de ţări pentru a întări apărarea Ucrainei, iar secretarul american al apărării, Lloyd Austin, va fi gazda discuţiilor desfăşurate în Germania.
Discuţiile au loc în contextul în care ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat că riscul unui Al Treilea Război Mondial ”este serios” şi l-a acuzat pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski că ”s-a prefăcut” că negociază cu Moscova.
Ministrul ucrainean de Externe, DmItro Kuleba, a reacţionat la afirmaţiile lui Lavrov, afirmând că încearcă ”să sperie” statele occidentale să nu mai sprijine Ucraina în războiul cu Rusia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.