Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ”salută călduros” reluarea participării Rusiei în cadrul Acordului privind exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră şi este ”recunoscător” pentru eforturile diplomatice depuse în acest sens de Rusia, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al lui Guterres, Stéphane Dujarric, relatează CNN.
”Secretarul general salută călduros anunţul Federaţiei Ruse privind reluarea participării sale la implementarea Iniţiativei pentru cereale la Marea Neagră, în vederea facilitării navigării în siguranţă a exporturilpr de cereale, alimente şi îngrăşăminte din Ucraina”, a spus Dujarric într-un comunicat de presă.
Oficialul a adăugat că secretarul general al ONU este ”recunoscător” pentru eforturile diplomatice ale Turciei şi a mulţumit totodată coordonatorului ONU, Amir Abdulla, şi echipei sale pentru efortul depus ca să menţină deschisă această linie vitală de aprovizionare cu alimente.
”Secretarul general îşi continuă angajamentul cu toţi actorii pentru reînnoirea şi punerea în aplicare deplină a Iniţiativei şi, de asemenea, rămâne angajat să înlăture obstacolele rămase în calea exporturilor de alimente şi îngrăşăminte ruseşti”, a transmis Dujarric.
Moscova şi-a suspendat participarea la Acord sâmbătă, în urma unui atac cu drone asupra unor nave ale Flotei ruse la Marea Neagră, în Crimeea anexată, atac pe care Rusia l-a atribuit Ucrainei, dar pe care Kievul nu l-a revendicat. Anunţul Moscovei a provocat blocarea pe mare a zeci de nave încărcate cu cereale şi a dus la o creştere a preţurilor pe bursele de cereale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Suprinzător, Rusia a anunţat miercuri că-şi reia participarea în Acordul de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene. Moscova a spus că a primit ”garanţii scrise” din partea Ucrainei cu privire la demilitarizarea culoarului folosit în transportarea cerealelor ucrainene.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan ar fi însă cel căruia i se datorează deblocarea acestei crize. El a vorbit marţi la telefon cu liderul de la Kremlin.
”În urma unei discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin ieri (marţi), expedierile de cereale vor continua începând de azi (miercuri) de la prânz”, a anunţat Recep Tayyip Erdogan. Potrivit preşedintelui turc, care s-a exprimat în faţa unui grup de parlamentari din cadrul partidului său, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigiu l-a sunat pe omologul său turc Hulusi Akar pentru a-l informa că exportul de cereale se reia ”ca înainte”, începând de la ora 9.00 GMT (11.00, ora României).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.