Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Rusiei, luni, să elibereze navele şi marinarii ucraineni, adăugând nu există nicio justificare pentru acţiunile Moscovei, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Ce am văzut ieri a fost foarte serios”, a declarat Stoltenberg la o conferinţă de presă după o întâlnire de urgenţă a alianţei la cererea Ucrainei. „Toţi aliaţii şi-au declarat susţinerea totală faţă de integritatea şi suveranitatea Ucrainei”, a adăugat el. „Nu există nicio justificare pentru folosirea forţei militare împotriva navelor ucrainene şi a personalului, aşa că facem apel la Rusia să elibereze imediat navele şi marinarii ucraineni pe care i-a capturat ieri”, a declarat Stoltenberg.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a acuzat, luni, Ucraina că foloseşte ”metode periculoase” în Strâmtoarea Kerci, la o zi după un incident armat fără precedent în urma căruia Marina rusă a capturat trei nave ucrainene.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Navele - două vedete blindate, Berdiansk şi Nikopol, şi remorcherul Iani Kapu - încercau să intre din Marea Neagră în Strâmtoarea Kerci, care desparte Crimeea de Rusia şi marchează accesul în Marea Azov. Din totalul de 23 de militari de la bord, şase au fost răniţi, dintre care doi grav, potrivit armatei ucrainene.

Rusia a confirmat imobilizarea în vederea inspecţiei la bord şi ”utilizarea unor arme”, acuzând navele ucrainene ”că efectuează acţiuni ilegale în apele teritoriale ruse” şi anunţând rănirea a trei ucraineni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.