Vassili Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU, l-a provocat miercuri pe premierul albanez, Edi Rama, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate al ONU, să explice "pe ce bază" propune să îi dea cuvântul preşedintelui Volodimir Zelenski, din moment ce Ucraina nu este membră a Consiliului de Securitate. Solicitarea diplomatului rus a primit însă o replică tăioasă din partea premierului Albaniei, relatează The Guardian.
Edi Rama a răspuns că dacă îi va da mai întâi cuvântul lui Zelenski, atunci membrii Consiliului vor avea posibilitatea să răspundă punctual la observaţiile sale.
"Cei care au un interes direct în rezolvarea chestiunii în discuţie pot lua cuvântul înaintea membrilor Consiliului, dacă este cazul", a spus Rama.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Nebenzia i-a răspuns cu un avertisment: "Dacă astăzi veţi bate cu ciocănelul, punând astfel în aplicare decizia dumneavoastră, atunci preşedinţia albaneză va fi întinată".
Edi Rama i-a răspuns ironic ambasadorului rus la ONU afirmând că obiecţiile sale sunt "destul de impresionante", având în vedere acţiunile Rusiei în Ucraina. "Vreau să îi asigur pe colegii noştri ruşi şi pe toţi cei prezenţi aici că aceasta nu este o operaţiune specială a preşedinţiei albaneze", a spus premierul albanez folosind eufemismul prin care Rusia îşi descrie războiul de agresiune din Ucraina (operaţiune militară specială - n.r.). Adresându-se direct lui Nebenzia, Edi Rama a continuat: "Trebuie să spun că, venind din partea dumneavoastră, toată această predică de încălcare a regulilor în această clădire este o tiradă destul de impresionantă. Dar după cum aţi repetat de mai multe ori, încălcarea regulilor de aici se referă la preşedintele Zelenski. Vorbind în faţa membrilor Consiliului, există o soluţie pentru acest lucru: Dacă sunteţi de acord, veţi opri războiul şi preşedintele Zelenski nu va mai lua cuvântul”, i-a replicat Edi Rama reprezentantului Moscovei.
La sesiunea specială a Consiliului de Securitate al ONU participă miniştrii de externe ai celor 15 membri ai Consiliului, printre care şi cel al Rusiei, Serghei Lavrov.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a luat cuvântul în cadrul sesiunii, pentru a oferi mai multe detalii despre planul său de pace. Ambasadorul Rusiei la ONU a părut să se uite la telefon în cea mai mare parte a timpului cât a vorbit Zelenski.
În cadrul sesiunii, prim-ministrul albanez, Edi Rama, preşedintele Consiliului de Securitate în această lună, a ţinut un discurs pasionat.
"Ar fi o insultă la adresa inteligenţei acestei organizaţii, dacă nu am recunoaşte în unanimitate şi nu am spune cu voce tare cine este agresorul şi cine este agresatul? Este aceeaşi diferenţă clară între război şi pace. Dacă nu reuşim să recunoaştem acest adevăr foarte clar, nu numai că dezamăgim Ucraina şi poporul său, dar nu ne îndeplinim responsabilitatea noastră principală, compromitem viitorul şi ne trădăm copiii, din Brazilia până în Spania, de la Polul Arctic până la Polul Sud. Lupta Ucrainei reprezintă lupta tuturor celor care aspiră să trăiască într-o lume în care naţiunile sunt libere şi egale, în care integritatea teritorială este incontestabilă şi dreptul de a trăi în pace este de necontestat. Această ţară (agresorul, Rusia - n.r.) nu este doar lipsită de viziune, ci şi complet periculoasă pentru toţi cei de sub acest acoperiş. De aceea, fiecare trebuie să îşi facă partea sa”, a declarat Edi Rama.
La rândul său, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat miercuri în faţa Consiliului de Securitate că războiul Rusiei din Ucraina "agravează tensiunile şi diviziunile geopolitice, ameninţând stabilitatea regională, sporind ameninţarea nucleară şi creând fisuri profunde într-o lume din ce în ce mai multipolară".
Guterres a fost primul care a luat cuvântul în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate privind Ucraina, care are loc în timpul reuniunii anuale a Adunării Generale a ONU, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a participat în persoană, pentru prima dată de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.
Consiliul de Securitate s-a reunit de zeci de ori pe tema Ucrainei în ultimele 19 luni, dar nu poate lua nicio măsură, deoarece Rusia, ca membru permanent, are drept de veto.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.