Preşedinta prestigioasei Universităţi Harvard din Statele Unite, Claudine Gay, a anunţat marţi că va demisiona din funcţie, punând capăt unui mandat de şase luni marcat de acuzaţii de plagiat şi de reacţii de respingere a mărturiei sale din Congres cu privire la antisemitismul din campus, relatează Reuters.
Claudine Gay a fost presată să demisioneze de comunitatea evreiască de la Harvard şi de unii membri ai Congresului din cauza comentariilor sale făcute la o audiere în Congres, la 5 decembrie, confruntându-se totodată cu mai multe acuzaţii de plagiat pentru lucrările sale academice din ultimele luni.
Într-o scrisoare adresată comunităţii de la Harvard, Gay a declarat că decizia sa de a demisiona a fost "dificilă dincolo de cuvinte".
"După ce m-am consultat cu membrii Corporaţiei (Harvard), a devenit clar că este în interesul Harvard ca eu să demisionez, astfel încât comunitatea noastră să poată trece mai departe de acest moment de provocare extraordinară, cu accent pe instituţie mai degrabă decât pe orice individ", a scris ea.
Corporaţia Harvard, organul de conducere al universităţii, format din 11 membri, a declarat într-un e-mail adresat comunităţii că membrii săi au acceptat demisia lui Gay "cu tristeţe" şi că prodecanul şi directorul academic al şcolii, Alan Garber, va prelua interimar funcţia de preşedinte.
Claudine Gay, fosta preşedintă a Universităţii din Pennsylvania Liz Magill şi preşedinta Institutului de Tehnologie din Massachusetts Sally Kornbluth au depus mărturie în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor din SUA, la 5 decembrie, pe tema creşterii antisemitismului în campusurile universitare după izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas, în octombrie.
Cele trei au refuzat să dea un răspuns definitiv cu "da" sau "nu" la o întrebare a reprezentantei republicane americane Elise Stefanik care a vrut să ştie dacă îndemnul la genocidul evreilor nu încalcă codurile de conduită ale şcolilor lor în ceea ce priveşte intimidarea şi hărţuirea. Ele au spus că trebuie să pună în balanţă acest lucru cu protecţia libertăţii de exprimare.
Invocând nemulţumirea faţă de mărturiile lor, peste 70 de congresmeni americani au semnat o scrisoare prin care au cerut consiliilor de administraţie ale celor trei universităţi să le demită pe preşedinte.
Magill a demisionat deja după ce a primit critici pentru comentariile sale.
"Două jos", a scris marţi Stefanik pe platforma X. "Harvard ştie că această demisie forţată, aşteptată de mult timp, a preşedintei plagiatoare antisemite este doar începutul a ceea ce va fi cel mai mare scandal al vreunui colegiu sau universitate din istorie".
"VITRIOL RASIST"
În ciuda controversei iscate în jurul lui Gay, corporaţia Harvard îşi reafirmase luna trecută încrederea că ea poate conduce şcoala într-o perioadă de mare tensiune din cauza războiului din Orientul Mijlociu. De asemenea, a declarat că o analiză independentă a activităţii academice a lui Gay a constatat că aceasta nu a comis abateri în cercetare.
În ultimele săptămâni, ea trimisese mai multe corecţii pentru erori de citare.
Gay, prima preşedintă de culoare din istoria de 388 de ani a Universităţii Harvard, şi membrii corporaţiei Harvard au declarat marţi, în scrisorile adresate comunităţii, că a fost supusă unor atacuri rasiste.
"A fost dureros să am îndoieli cu privire la angajamentele mele de a înfrunta ura şi de a susţine rigoarea academică - două valori care sunt fundamentale pentru cine sunt eu - şi înfricoşător să fiu supusă unor atacuri personale şi ameninţări alimentate de animozitatea rasială", a spus Gay în declaraţia sa.
Corporaţia Harvard a scris că a fost supusă unor "atacuri profund personale şi susţinute", care au inclus "vitriolul rasist îndreptat împotriva ei prin e-mailuri şi apeluri telefonice neruşinate".
Unii dintre criticii lui Gay, printre care miliardarul Bill Ackman, manager de fonduri speculative, au susţinut că a fost aleasă pentru acest rol ca parte a efortului şcolii de a promova diversitatea, şi nu pentru calificările sale. Ackman, care conduce Pershing Square Capital Management, a postat articolul din Harvard Crimson despre demisia lui Gay pe platforma X.
Activiştii de dreapta, inclusiv jurnalistul şi cercetătorul Christopher Rufo, au salutat marţi demisia lui Gay ca pe o victorie în misiunea lor de a desfiinţa programele de diversitate, echitate şi incluziune.
În schimb, reverendul Al Sharpton, preşedintele Reţelei de Acţiune Naţională (National Action Network), a declarat marţi, într-un comunicat, că demisia lui Gay este "un atac asupra sănătăţii, forţei şi viitorului diversităţii, echităţii şi incluziunii". El a pus-o pe seama a ceea ce a numit "campania necruţătoare" a lui Ackman împotriva lui Gay. Sharpton a declarat că National Action Network plănuieşte pentru joi un protest în faţa biroului din New York al lui Ackman.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.