Un muzeu din Florenţa a invitat, duminică, părinţi şi elevi ai unei şcoli din Florida să vină în Italia ca să vadă personal sculptura David a lui Michelangelo, după ce directoarea şcolii a fost forţată să demisioneze ca urmare a plângerilor părinţilor că o imagine a capodoperei le-a fost arătată elevilor de clasa a şasea, relatează AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primarul Florenţei, Dario Nardella, a postat şi el pe twitter o invitaţie pentru directoare, ca să îi aducă personal un omagiu. A fost ridicol faptul că arta a fost privită ca pornografie, a precizat Nardella.

Reacţia italienilor a venit după ce recent Hope Carrasaquilla a fost nevoită să demisioneze de la Tallahassee Classical School după ce un părinte s-a plâns că elevii au fost expuşi la pornografie. Plângerea a apărut în urma unei lecţii de artă renascentistă în care elevilor li s-a arătat sculptura David a lui Michelangelo. Statuia emblematică este una dintre cele mai faimoase din istoria occidentală. Dar un părinte s-a plâns că materialul este pornografic, iar alţi doi au spus că vor să ştie despre curs înainte de a fi predat.

Cecilie Hollberg, directoarea Galleria dell’Academia, unde este expus David, s-a declarat uimită de controversă.

“A crede că „David” ar putea fi pornografic înseamnă cu adevărat a nu înţelege conţinutul Bibliei, a nu înţelege cultura occidentală şi a nu înţelege arta Renaşterii”, a spus Hollberg.

Ea a invitat la Galleria dell’Academica părinţi, elevi, conducerea şcolii şi pe directoarea care a demisionat, ca să vadă “puritatea” statuii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.