Polonia a blocat intrarea în ţară a gărzilor prezidenţiale sud-africane şi a jurnaliştilor care îl însoţeau pe preşedintele Cyril Ramaphosa, care a aterizat joi la Varşovia pentru a se îndrepta ulterior către Kiev, relatează BBC.
Aproximativ 120 de persoane au rămas blocate în avion. Aeronava va rămâne pe aeroportul Chopin din Varşovia până duminică, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului pentru BBC.
O parte dintre pasageri au fost ulterior debarcaţi şi îndrumaţi către un hotel.
Decizia Poloniei l-a lăsat pe preşedintele Cyril Ramaphosa, care a călătorit separat spre Ucraina, fără o parte din echipa sa de securitate, ceea ce a provocat o reacţie furioasă din partea şefului gărzilor sale, generalul-maior Wally Rhoode. "Ne întârzie, pun în pericol viaţa preşedintelui nostru", a declarat el jurnaliştilor. "Am fi putut fi la Kiev până acum şi asta este tot ce fac ei. Vreau să vedeţi cât de rasişti sunt", a acuzat el.
Dar Polonia a respins categoric acuzaţiile de rasism. "Se vehiculează acuzaţii de rasism la adresa Poloniei în acest caz. Este un nonsens", spune directorul Departamentului de Securitate Naţională şi purtător de cuvânt al ministrului coordonator al serviciilor speciale din Polonia, Stanisław Żaryn.
DE CE AU FOST OPRIŢI AGENŢII DE SECURITATE SUD-AFRICANI
Purtătorul de cuvânt al aeroportului Chopin din Varşovia, Piotr Rudzki, a declarat pentru BBC că agenţii de securitate sud-africani nu aveau permisele necesare pentru armele lor. "Nu putem lăsa să intre în UE nişte pasageri cu arme de foc ilegale", a spus el. Rudzki a adăugat că li s-a spus că pot debarca dacă îşi lasă armele în avion, dar au refuzat. "Armele de foc nu urmau să fie confiscate, aşa cum au susţinut unele surse din Africa de Sud", a adăugat el.
Însă ceea ce a început ca un impas, joi după-amiază, a escaladat într-o adevărată dispută diplomatică.
Un purtător de cuvânt al preşedintelui Africii de Sud a declarat că această dispută este "regretabilă". Vincent Magwenya declarase că se fac eforturi pentru a se asigura că cei aflaţi la bordul aeronavei pot continua "pentru a acoperi cel puţin etapa rusă" a călătoriei. Dar, potrivit lui Rudzki, aceasta nu este o opţiune.
În ciuda evenimentelor de la Varşovia, Magwenya spune că preşedintele Ramaphosa a ajuns în siguranţă în capitala Ucrainei, Kiev, cu trenul din Polonia, împreună cu alţi şefi de stat africani care vizitează ţara pentru a promova dialogul cu Rusia.
"Aş dori să îi asigur pe toţi sud-africanii că nu a existat niciun fel de compromis în ceea ce priveşte siguranţa preşedintelui ca urmare a impasului în care a fost implicat zborul charter cu echipa serviciilor de protecţie prezidenţială şi reprezentanţii mass-media", a declarat el într-un videoclip postat pe Twitter.
Unul dintre cei care se aflau în avionul din capitala poloneză a fost jurnalistul de la News24 Pieter Du Toit, care a lăudat personalul South Africa Airlines pentru că a fost "strălucit în sprijinirea tuturor celor din avion". Cu câteva ore înainte de a i se permite să debarce, el a spus totuşi că proviziile se terminaseră şi a glumit că pasagerii se decideau cum să taie ultimul chips rămas dintr-o comandă Burger King livrată cu o seară înainte de Ambasada Africii de Sud.
We’ve disembarked, after another haranguing by Polish authorities. A South African SAPS official, clearly frustrated after 26 hours holed up in the plane, telling the Poles: “Just because we’re from Africa doesn’t mean you can disrespect us.” We’re going to the terminal. @News24 pic.twitter.com/6xMiD8PVgh
— Pieter Du Toit (@PieterDuToit) June 16, 2023
O delegaţie din Africa de Sud, Egipt, Senegal, Congo-Brazzaville, Comore, Zambia şi Uganda s-a aflat vineri la Kiev şi s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski, în încercarea de a explora posibilităţile de încetare a conflictului, urmând ca sâmbătă să aibă o reuniune la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin.
În ultimele luni, atât Rusia, cât şi Ucraina au căutat să-şi sporească influenţa în rândul statelor africane.
Africa de Sud susţine că nu doreşte să ia partea cuiva în conflict, dar SUA au acuzat-o că furnizează arme Rusiei, lucru pe care aceasta l-a negat.
CITEȘTE ȘI Explozii şi sirene de alertă antiaeriană au răsunat la Kiev în timpul vizitei liderilor africani veniţi în misiune de pace. Ei au vizitat şi oraşul Bucea. Ce prevede iniţiativa africană de încetare a ostilităţilor - FOTO, VIDEO
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.