Şase persoane, între care doi misionari americani, au murit în urma prăbuşirii unui avion privat în Haiti, au anunţat autorităţile locale, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Avionul a decolat sîmbătă seară din Port-au-Prince în direcţia Jacmel, pe coasta de sud a ţării. Din motive nedeterminate, s-a prăbuşit la 50 de kilometri vest de capitală, potrivit Biroului oficial al aviaţiei civile (OFNAC).

Protecţia civilă, care a reuşit să ajungă la faţa locului cu toate că în zonă se ajunge greu, a găsit trupurile a şase persoane, a precizat pentru AFP unul dintre coordonatorii săi, Gutenberg Destin.

Doi americani, Trent Hostetler, 35 de ani, şi John Miller, 43 de ani, se află printre victime, a precizat pe pagina de Facebook organizaţia creştină Gospel To Haiti. Primul lucra împreună cu soţia sa în acest ONG. Al doilea venise pentru o scurtă misiune de evanghelizare, potrivit paginilor  GoFundMe deschise pentru sprijinirea apropiaţilor lor.

Din cauza climatului de nesiguranţă, zborurile charter între Port-au-Prince şi Jacmel s-au multiplicat în ultimele săptămâni, o posibilitate de transport de care beneficiază puţine persoane, cele înstărite. 

Libera circulaţie pe ruta unică naţională care leagă jumătatea de sud a Haiti de capitală nu mai este garantată din cauză că, pe doi kilometri, bandele au preluat controlul acestei axe rutiere. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.