Şapte persoane au fost arestate joi dimineaţă în Belgia, în urma mai multor percheziţii efectuate în legătură cu pregătirea unui atentat care viza Jocurile Olimpice de la Paris, anunţă presa belgiană.
La cererea unui judecător de instrucţie specializat în terorism judiciar, poliţia judiciară federală din Anvers a efectuat 14 percheziţii în 9 oraşe diferite din regiunile Bruxelles, Valonia şi Flandra.
Scopul operaţiunii a fost arestarea unui grup de persoane suspectate de participare la activităţile unei grupări teroriste, de finanţare a terorismului şi de pregătire a unui atac terorist, a explicat Parchetul Federal.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cursul percheziţiilor efectuate la Anvers, Seraing, Saint-Josse-ten-Noode, Menin, Bourg-Léopold, Liège, Courtrai, Gent şi Zonhoven, autorităţile au efectuat şapte arestări, relatează La Libre Belgique.
Aceşti suspecţi vor fi prezentaţi în faţa unui judecător de instrucţie, care va decide dacă îi va trimite în judecată sau îi va plasa sub mandat de arestare.
Autorităţile precizează că obiectivele specifice ale acestor persoane nu au fost încă stabilite.
ARESĂTRI TERORISTE ÎN FRANŢA
Pe de altă parte, în Franţa, la Gironde, a fost arestat joi diminieaţă un al doilea suspect, în vârstă de 18 ani, bănuit de pregătirea unui act terorist, pe fondul unor revendicări islamiste.
Un prim suspect fusese arestat marţi. Cei doi indivizi, ambii din Gironde şi de aceeaşi vârstă, se cunosc între ei. Au fost depistaţi de autorităţi datorită unor comentarii pe care le-au schimbat pe reţelele sociale. Amândoi se află acum în custodia poliţiei.
Potrivit surselor Le Figaro, cei doi tineri susţineau pe internet că plănuiau acţiuni violente şi criminale, motivate de revendicări islamice. O sursă apropiată anchetei a declarat pentru Le Figaro: "Este vorba despre un plan de acţiune violentă, dar este extrem de devreme pentru noi să putem confirma ţintele".
"Încercăm să verificăm realitatea planurilor dincolo de ceea ce s-a spus pe internet şi, dacă este necesar, gradul lor de succes", a adăugat Parchetul Naţional Anti-Terorism.
O anchetă este în curs de desfăşurare sub acuzaţia de "asociere teroristă în vederea pregătirii uneia sau mai multor infracţiuni care să dăuneze persoanelor".
Legătura dintre aceste proiecte teroriste şi Jocurile Olimpice Paris 2024, care tocmai au început, nu a fost încă stabilită, precizează Le Figaro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.