Un înalt oficial al Guvernului chinez susţine că sancţiunile impuse de către naţiunile occidentale Rusiei din cauza Ucrainei sunt din ce în ce mai ”scandloase”, transmite Reuters.
Viceministrul chinez de Externe, Le Yucheng, afirmă, de asemenea, că NATO nu ar trebui să se extindă în continuare spre est, forţând ”în colţ” o putere nucleară precum Rusia.
China nu a condamnat invazia Rusiei – refuzând să o numească invazie – dar şi-a exprimat îngrijorarea profundă cu privire la război. De asemenea, s-a opus sancţiunilor împotriva Moscovei.
”Sancţiunile împotriva Rusiei devin din ce în ce mai scandaloase”, a spus Le Yucheng la Forumul de securitate de la Beijing, adăugând că cetăţenii ruşi au fost privaţi de bunuri de xport ”fără motiv”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Istoria a demonstrat în repetate rânduri că sancţiunile nu pot rezolva problemele. Sancţiunile vor dăuna doar oamenilor obişnuiţi, vor afecta sistemul economic şi financiar... şi vor înrăutăţi economia globală", a mai declarat înaltul oficial chinez
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...