Rusia a trimis Franţei unul dintre cei şase magneţi uriaşi - cu un diametru de nouă metri şi care cântăreşte 200 de tone - prevăzuţi în vederea implementării Programului Iter privind fuziunea nucleară, unul dintre cele mai mari programe ştiinţifice internaţonale la care Moscova participă în continuare, în pofida sancţiunilor care i-au fost impuse din cauza Războiului rus din Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un vapor la bordul căruia se află ”bobina cu câmp poloidal” fabricată în Rusia sub conducerea agenţiei atomice Rosatom a plecat din portul Sankt Petersburg (nord-vest), au constatat marţi jurnalişti AFP.

Impozantul magnet - cu diamtrul de nouă metri, de 200 de tone - urmează să călătorească timp de 15 zile şi să treacă prin Amsterdam către Marsilia, în sudul Franţei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Această bobină, în formă de inel, urmează să constituie partea înaltă a strecturii ”tokamak”, o maşină experimentală, aflată în construcţie în sudul Franţei, care să controleze producţia de energie pe baza fuziunii hidrogenului - la fel ca în nucleul Soarelui.

”Fără bobina PF1, tokamak-ul nu poate funcţiona”, a rezumat la AFP Leonid Himcenko, adjunctul directorului tehnic al Centrului Iter din Rusia, care a salutat această realizare ”unică”, după mai bine de opt ani de muncă.

Patru dintre cele şase bobine prevăzute în vederea producţiei de plasmă, care se speră să înceapă în 2026, sunt realizate în Europa Occidentală, iar alta a fost construită în China, sub conducere europeană.

Impozanta piesă rusească urma să fie trimisă în mai, însă interzicerea amarării navelor ruseşti în porturi europene, prin sancţiunile din cauza Războiului rus din Ucraina, au întârziat această plecare.

Însă nici vorbă ca Rusia să nu-şi ”îndeplinească obligaţiile” în acest important proiect internaţional, a subliniat reprezentantul special al Rosatom în proiecte internţaionale Viaceslav Perşukov, care subliniază că ”evenimentele actuale nu au afectat deloc progresul proiectului”.

În urma intervenţiei militare în Ucraina, Rusia a anunţat că se retrage ”după 2024” din Staţia Spaţială Internaţională (ISS), alt proeict-far de coooperare ştiinţifică între Occident şi Rusia.

Însă, în acest stadiu, nicio decizie de acest fel nu a fost luată în Iter.

”Toată lumea ar avea de pierdut” în cazul unei retrageri sau excluderi a Rusiei, declară AFP însărcinatul cu proiectul bobinei Andrei Mednikov.

”Suntem cu toţii o mare familie (...). Nu există concurenţă, nimic”, a declarat AFP Leonid Himcenko, în contextul în care Rusia şi Occidentul, aliatul Kievului, se înfruntă în Ucraina de la sfârşitul lui februarie.

Rusia participă în prezent cu 9.1% din costul de producţie al instalaţiei, alături de uniunea Europeană (UE), Regatul Unit, Elveţia, Statele Unite, India, Japonia, Coreea de Sud şi China.

Ideea proiectului Iter - rezultatul unei cooperări ştiinţifice între 35 de ţări - a apărut în urma unui summit al preşedintelui american Ronald Reagan şi liderului sovietic Mihail Gorbaciov, în 1985.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.