Kremlinul respinge joi hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), cea mai înaltă jurisdicţie a ONU, care a dispus miercuri ca Rusia să-şi înceteze ”imediat” operaţiunile militare în Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Noi nu putem să ţinem cont de această hotărâre”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Pekov.

Cele două părţi - Rusia şi Ucraina - este necesar să fie de acord să pună această hotărâre în aplicare, apreciază el.

”În acest caz nu poate avea loc niciun acord”, consideră el.

Pe de altă parte, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, secretarul adjunct al Consiliului rus de Securitate, acuză Statele Unite de alimentarea unei rusofobii ”îngreţoşătoare”, cu scopul de a obliga Rusia să se supună, pentru a fi distrusă mai bine.

”Asta nu va funcţiona. Rusia are puterea necesară pentru a-i pune la locul lor pe toţi inamicii noştri”, a declarat el sfidător.

Moscova va dejuca acest complot rusofob al Occidentului care vizează să distrugă Rusia, ameninţă unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.