Rusia lucrează la întărirea bazei sale militare din Tadjikistan şi va face tot posibilul pentru susţinerea fostei republici sovietice, pe fondul amplificării tensiunilor din Afganistan, a declarat, sâmbătă, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele tadjic Imomali Rakhmon, a afirmat, la o întâlnire cu Putin, la Moscova, că situaţia din Afganistan a escaladat după anunţul de luna trecută al Statelor Unite că îşi vor retrage trupele, preşedintele Joe Biden promiţând că toate trupele vor fi retrase până pe 11 septembrie.

"Ştiu că sunteţi îngrijorat de această situaţie. Este de la sine înţeles, este o preocupare justificată. La rândul nostru, facem tot ce putem pentru a vă sprijini", a spus Putin.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Forţele de securitate afgane au luptat împotriva unei ofensive majore a talibanilor în sudul provinciei Helmand, la începutul lunii mai, în timp ce militanţii au lansat atacuri în toată ţara după ce Statele Unite au ratat un termen limită de 1 mai, convenit în discuţiile cu talibanii anul trecut, pentru retragerea trupelor.

În plus faţă de găzduirea celei mai mari baze militare a Rusiei în străinătate, Tadjikistanul are legături economice strânse cu Rusia, în condiţiile în care sute de mii de tadjici lucrează în Rusia pentru a susţine familiile de acasă.

Putin a abordat subiectul lucrătorilor migranţi din Rusia, o problemă care a atras atenţia în aprilie, când peste 60 de persoane au fost reţinute la Moscova în timpul unui protest rar împotriva deportării unui apărător renumit al drepturilor lucrătorilor migranţi tadjici.

"Ştiu că este o problemă delicată pentru Tadjikistan. Facem totul pentru ca oamenii să se simtă confortabil, mai ales că în prezent nu avem suficienţi lucrători în unele sectoare ale economiei, a mai spus Putin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.