Serviciul pentru penitenciare din Rusia l-a avertizat luni pe criticul Kremlinului Alexei Navalnîi că, dacă nu va reveni din Germania pentru a se prezenta marţi dimineaţa la un birou din Moscova, va fi încarcerat dacă se va întoarce după acest termen, având în vedere că execută o pedeapsă de închisoare cu suspendare, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Navalnîi, unul dintre cei mai cunoscuţi critici ai preşedintelui Vladimir Putin, a fost transportat cu avionul în Germania, în luna august, după ce i s-a făcut rău într-un avion. Germania şi alte state occidentale afirmă că împotriva lui Navalnîi a avut loc o tentativă sde asasinat cu agentul noviciok.

Potrivit Rusiei, nu există dovezi că acesta a fost otrăvit, autorităţile negând implicarea în incident.

Serviciul Federal al Penitenciarelor l-a acuzat luni pe Navalnîi că încalcă termenii unei pedepse de închisoare cu suspendare, pe care încă o execută, în urma unei condamnări din 2014, şi de sustragerea de sub supravegherea autorităţii pentru verificarea infractorilor.

Citând un articol apărut în revista medicală britanică The Lancet referitor la tratamentul acestuia, autorităţile ruse afirmă că Navalnîi a fost externat dintr-un spital din Berlin pe 20 septembrie şi că toate simptomenele bolii sale au dispărut după 12 octombrie.

”În consecinţă, acest condamnat nu îşi respectă obligaţiile stabilite de instanţă şi se sustrage de sub supravegherea Inspectorului Penal”, a afirmat Serviciul Federal al Penitenciarelor.

Navalnîi execută o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, într-un caz de furt despre care afirmă că a fost motivat politic. Perioada de supraveghere expiră pe 30 decembrie.

Potrivit instituţiei, dacă Navalnîi nu se va prezenta, pedeapsa cu suspendare se va transforma îmn pedeapsă cu executare.

Serviciul Federal al Penitenciarelor nu a precizat un termen, dar Navalnîi a postat pe o reţea de socializare un screenshot al mesajului avocatului său, care afirmă că trebuie să se întoarcă şi să se prezinte la biroul din Moscova până marţi, ora 09:00.

Purtătorul său de cuvânt, Kira Yarmysh, a scris pe Twitter că este imposibil ca Navalnîi să se prezinte la timp şi că acesta este în convalescenţă după otrăvire, acuzând că serviciul penitenciarelor acţionează la ordinul Kremlinului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.