Rusia a trimis Bulgariei o notificare publică prin care delimitează o zonă de avertizare temporară în Marea Neagră unde desfăşoară exerciţii militare. Aria de desfăşurare include părţi din zona economică exclusivă a Bulgariei, relatează novinite.com.
Anunţul a fost făcut joi de Ministerul Apărării de la Sofia după ce miercuri NATO condamnase, în declaraţia publicată după reuniunea Consiliului NATO-Ucraina, comportamentul "periculos" al Rusiei în Marea Neagră.
"Aliaţii subliniază că noua zonă vizată de avertizarea Rusiei în Marea Neagră, aflată în zona economică exclusivă a Bulgariei, generează noi riscuri în ceea ce priveşte o eventuală eroare de calcul şi escaladare, precum şi impedimente serioase pentru libertatea de navigaţie", se arăta în declaraţia NATO.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministerul bulgar al Apărării a precizat că aceste acţiuni ale Rusiei nu constituie o încălcare formală a normelor juridice internaţionale, dar ele nu sunt considerate bune practici.
Bulgaria şi aliaţii săi continuă activităţile regulate de supraveghere sporită în zona de responsabilitate a NATO, în conformitate cu deciziile luate în cadrul Alianţei, a precizat Ministerul Apărării de la Sofia.
Ministrul adjunct al apărării, Atanas Zaprianov, a explicat că în cadrul exerciţiului militar din Marea Neagră, Rusia are dreptul de navigaţie liberă, dar fără operaţiuni de embargo şi obstrucţionare a traficului maritim.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.