Rusia a anunţat joi că a distribuit paşapoarte ruseşti unui număr de peste 80.000 de locuitori ai celor patru zone din Ucraina pe care pretinde că le-a anexat - anexări nerecunoscute de către comunitatea internaţională, relatează AFP.
”De când au fost adăugate cele patru regiuni (ucrainene) Federaţiei ruse şi în conformitate cu legea, peste 80.000 de persoane au primit un paşaport de cetăţean ai Federaţiei ruse”, a anunţat Ministerul rus de Interne, citat de agenţiile ruse de presă.
În septembrie, Rusia a organizat ”referendumuri” - denunţate drept ”silulacre” de către Occident - prin care să-şi însuşească zonele în care deţinea controlul în Ucraina, în regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk (Donbas), în st, şi Zaporojie şi Herson, în sud.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceste anexări, aprobate de Moscova la începutul lui octombrie, au fost condamnate aprig de către comunitatea internaţională şi nu sunt recunoscute.
De la anunţarea acestor anexări, forţele ruseşti au pierdut teren în faţa armatei ucrainene şi s-au retras, de exemplu, din capitala regională Herson.
Înainte să invadeze Ucraina, Moscova a distribuit sute de mii de paşapoarte ruseşti în zonele separatiste proruse din estul Ucrainei.
După lansarea ofensivei în Ucraina, Kremlinul a facilitat obţinetrea cetăţeniei ruse de către ucraineni.
Observatori avertizează că, prin această strategie, Rusia depune eforturi să-şi consolideze pretenţiile în zonele din Ucraina pe care le revendică afirmând că sunt locuite de către cetăţeni ruşi proaspăt naturalizaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.