Forţele israeliene, care avansează în vestul oraşului Khan Younis, în cele mai sângeroase lupte din Gaza de la începutul acestui an, au luat cu asalt luni un spital şi au plasat un altul sub asediu, făcând imposibil accesul răniţilor la îngrijiri pentru traumatisme, susţin oficiali palestinieni citaţi de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Trupele israeliene au ajuns pentru prima dată în cartierul al-Mawasi, în apropiere de coasta mediteraneană, în vestul Khan Younis, principalul oraş din sudul Fâşiei Gaza. Acolo, soldaţii au luat cu asalt spitalul Al-Khair şi au arestat personalul medical, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza, aflat sub controlul Hamas, Ashraf al Qidra.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Israelului cu privire la situaţia de la spital. Biroul purtătorului de cuvânt al armatei nu a făcut declaraţii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Semiluna Roşie palestiniană a declarat că tancurile au înconjurat, de asemenea, un alt spital din Khan Younis, Al-Amal, sediul agenţiei de salvare, care a pierdut contactul cu personalul său de acolo.

Qidra a declarat că cel puţin 50 de persoane au fost ucise în cursul nopţii în Khan Younis, în timp ce asediile asupra unităţilor medicale au însemnat că zeci de morţi şi răniţi au fost lăsaţi în afara razei de acţiune a salvatorilor.

"Ocupaţia israeliană împiedică vehiculele de ambulanţă să se deplaseze pentru a recupera trupurile martirilor şi ale răniţilor din vestul Khan Younis", a spus el.

Israelul afirmă că luptătorii Hamas operează din interiorul şi din jurul spitalelor, ceea ce Hamas şi personalul medical neagă.

"Hamas îşi coordonează operaţiunile din interiorul şi de sub spitale şi alte facilităţi medicale", a declarat Elad Goren de la COGAT, ramura Ministerului israelian al Apărării care se coordonează cu palestinienii. "Un efort deosebit, condus de o echipă dedicată, a fost depus pentru a se asigura că civilii au acces la îngrijiri medicale", a susţinut Goren.

Rezidenţii au declarat că bombardamentele din aer, de pe uscat şi de pe mare au fost cele mai intense în sectorul sudic al Fâşiei Gaza de la începutul războiului, în octombrie, în timp ce tancurile israeliene au traversat Khan Younis spre coasta mediteraneană.

Un videoclip filmat de la distanţă a arătat civili rătăcind printr-un oraş fantomă, înţesat de corturi cu rufe abandonate care flutură pe frânghii, în timp ce se aud focuri de armă, iar spre cer se ridicau coloane de fum.

Israelul a lansat o ofensivă săptămâna trecută pentru a captura Khan Younis, despre care spune acum că este principalul cartier general al militanţilor Hamas responsabili de atacurile din 7 octombrie asupra sudului Israelului, în care au fost ucise 1.200 de persoane, potrivit bilanţului israelian.

Cea mai nouă fază a războiului a dus luptele adânc în teritoriul palestiniean, către ultimele colţuri ale enclavei, acum pline de cei care au fugit de bombardamente. Cel puţin 25.295 de locuitori din Gaza au fost ucişi de la 7 octombrie, au anunţat luni autorităţile sanitare din Gaza într-o actualizare a bilanţului.

Majoritatea celor 2,3 milioane de locuitori din Gaza sunt acum înghesuiţi în Rafah, la sud de Khan Younis, şi în Deir al-Balah, la nord de aceasta, fiind adăpostiţi în clădiri publice şi în vaste tabere de corturi improvizate din foi de plastic fixate pe cadre de lemn.

SPITALUL NASSER, TABLOUL UNUI INFERN

La Spitalul Nasser, singurul spital important încă accesibil în Khan Younis şi cel mai mare spital care încă funcţionează în Gaza, o înregistrare video a arătat secţia de traumatologie copleşită de răniţi care erau trataţi pe o podea stropită cu sânge. Rudele plângeau, înconjurând copiii mici răniţi care erau trataţi câţiva într-un singur pat.

Un tânăr, Rabie Salem, stătea pe podea, legănând în braţe o fetiţă rănită. Ajunseseră în cele din urmă la spital dimineaţa, după ce aşteptaseră o ambulanţă toată noaptea, în timp ce mama lui zăcea pe moarte. Ea îi spusese să nu-şi facă griji pentru ea şi să ajute restul familiei, a povestit el, plângând: "Acum s-a dus."

Ahmed Abu Mustafa, un medic de urgenţă, a declarat că nu a dormit timp de 30 de ore şi că a tratat 10-11 pacienţi într-o unitate de terapie intensivă cu patru paturi.

Afară, bărbaţii săpau morminte în incinta spitalului, deoarece nu mai era sigur să se aventureze spre cimitir. Un bărbat a aşezat trupul micuţ al unui copil înfăşurat într-un giulgiu alb într-o groapă puţin adâncă săpată în nisip. Autorităţile au declarat că 40 de persoane au fost îngropate acolo.

"Este foarte dificil să părăseşti complexul şi să te duci la orice cimitir pentru a-i îngropa, deoarece suntem sub asediu şi oricine părăseşte complexul este luat în vizor", a declarat un oficial.

Luarea cu asalt a părţilor vestice din Khan Younis reprezintă punctul culminant al unei bătălii pe care oficialii israelieni au descris-o ca fiind ultimul lor asalt terestru pe scară largă înainte de a trece la operaţiuni mai bine ţintite pentru a eradica Hamas.

Israelul afirmă că nu se va opri din luptă până când nu va anihila Hamas. Dar palestinienii şi unii experţi militari occidentali spun că acest obiectiv ar putea fi imposibil de atins, având în vedere structura difuză a grupării şi rădăcinile adânci în Gaza, pe care o conduce din 2007.

Deşi susţin în majoritate covârşitoare războiul, un număr tot mai mare de israelieni, în frunte cu rudele ostaticilor rămaşi în Gaza, spun că guvernul ar trebui să facă mai mult pentru a ajunge la un acord care să permită eliberarea acestora, chiar dacă acest lucru ar însemna să îşi reducă ofensiva.

Aproximativ 20 de rude ale ostaticilor au dat buzna, luni, la o şedinţă a unei comisii parlamentare din Ierusalim, cerând deptuaţilor să facă mai mult pentru a încerca să-i elibereze pe cei dragi lor.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat unui grup de rude ale ostaticilor că nu sunt adevărate informaţiile privind un nou acord de eliberare a ostaticilor. "Nu există nicio propunere reală din partea Hamas. Nu este adevărat. Spun acest lucru cât se poate de clar, deoarece există atât de multe declaraţii incorecte care cu siguranţă vă chinuie", a declarat Netanyahu în faţa grupului de rude.

Sami al-Zuhri, şeful unităţii politice a Hamas din exil, a declarat luni pentru Reuters că Hamas este deschisă la "toate iniţiativele şi propunerile, dar orice acord trebuie să se bazeze pe încetarea agresiunii şi pe retragerea completă a ocupaţiei" din Gaza.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.