Reuters: Administraţia Trump a pregătit sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale şi le va anunţa în curând

Reuters: Administraţia Trump a pregătit sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale şi le va anunţa în curând

Administraţia preşedintelui Donald Trump a pregătit sancţiuni împotriva întregii Curţi Penale Internaţionale şi intenţionează să le anunţe în curând, au declarat două surse familiarizate cu această chestiune, potrivit Reuters. Este o măsură care ar intensifica atacul asupra tribunalului internaţional care judecă crimele de război şi genocidul la nivel mondial.

Administraţia Trump nu şi-a ascuns niciodată dispreţul faţă de Curte şi a depus eforturi pentru a o submina. Oficialii americani doresc ca aceasta să renunţe la mandatele de arestare emise împotriva liderilor israelieni, precum şi la o anchetă anterioară privind trupele americane din Afganistan.

Secretarul de stat american Marco Rubio a anunţat în iulie o campanie de izolare a Curţii, îndemnând alte ţări să se retragă din cadrul acesteia. Washingtonul a impus sancţiuni împotriva mai multor judecători şi procurori ai CPI, dar s-a abţinut până acum să impună sancţiuni asupra Curţii în sine, deşi această măsură a fost considerată de mult timp una dintre opţiuni.

Potrivit surselor, au fost pregătite sancţiuni împotriva Curţii, deşi momentul exact al anunţului este încă incert. The Wall Street Journal a citat oficiali care au afirmat că decizia ar putea fi finalizată chiar în această săptămână, în timpul reuniunii Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

Vizarea directă a întregii organizaţii, precum şi a entităţilor care cooperează cu aceasta, ar putea submina grav activitatea Curţii.

Orice sancţiuni la nivel de organizaţie impuse de Trezoreria SUA ar interzice cetăţenilor şi companiilor americane să furnizeze fonduri, bunuri sau servicii instanţei fără o autorizaţie din partea Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei SUA. Băncile respectă adesea în mod excesiv astfel de sancţiuni americane, deoarece depind de accesul la sistemul financiar american. Printre operaţiunile Curţii care ar putea fi afectate de sancţiunile împotriva întregii organizaţii se numără achiziţionarea de servicii IT şi de asigurări, angajarea de anchetatori şi efectuarea tranzacţiilor financiare cotidiene, cum ar fi plata a zeci de angajaţi americani, au avertizat grefierul şi preşedintele CPI.

Opoziţia lui Trump faţă de Curte datează încă din primul său mandat. Aceasta a reapărut odată cu un plan de sancţionare a oficialilor CPI, o idee elaborată în noiembrie 2024, când Trump a fost reales, iar CPI a emis un mandat de arestare pe numele lui Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în conflictul din Gaza.

CPI a fost înfiinţată în 2002 de comunitatea internaţională pentru a judeca crimele de război, genocidul şi crimele împotriva umanităţii. Aceasta îşi exercită competenţa numai în cazul în care un stat membru nu este în măsură sau nu doreşte să judece singur atrocităţile comise.

Statele Unite nu au fost niciodată membru al CPI.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră