Decizia lui Donald Trump de a retrage militari americani staţionaţi în Siria, în apropierea frontierei turce, priveşte doar ”50 până la 100 de membri” din cadrul Forţelor speciale, care vor fi ”redesfăşuraţi către alte baze” în Siria, potrivit unui oficial american, iar Pentagonul se opune unei operaţiuni militare în Siria, semnalând astfel că Washingtonul să înapoi, relatează AFP.
”Nu este vorba despre o retragere din Siria”, a dat asigurări acest oficial, precizând că redesfăşurarea trupelor nu reprezintă în niciun caz ”o undă verde” în vederea unei ofensive turce împotriva forţelor kurde în nord-estul Siriei.
”NICIO UNDĂ VERDE”
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestui oficial, atunci când preşedintele Statelor Unite a înţeles, într-o convorbire telefonică, duminică, cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, că acesta din urmă intenţionează să-şi continue planul unei ”potenţiale invazii” în nord-estul Siriei, Trump a acordat prioritate ”protecţiei” militarilor americani.
”Un mic număr de 50 până la 100 de membri ai Forţelor speciale din această regiune nu trebuie să rişte să fie răniţi, ucişi sau luaţi prizonieri, dacă turcii trec frontiera şi angajează lupte cu forţe kurde locale”, a declarat un oficial de rang înalt pentru AFP.
”Faptul că-i deplasăm nu înseamnă nicio undă verde”, ”nu există undă verde”, a insistat el.
Oficialul a confirmat că Statele Unite nu se opun militar Turciei în Siria.
PENTAGONUL DEZABROBĂ PLANUL OPERAŢIUNII TURCE
De asemenea, administraţia Trump a dat asigurări luni că ”nu cauţionează” operaţiunea turcă în nordul Siriei, după ce Casa Albă a anunţat retragerea trupelor americane din această zonă, deschizând astfel posibilitatea ca Ankara să efectueze o operaţiune militară împotriva jurzilor.
Pentagonul a avertizat Ankara cu privire la ”consecinţele destabilizatoare” pe care le-ar putea avea o asemena operaţiune ”pentru Turcia, regiune şi nu numai”.
Şeful Pentagomului Mark Esper l-a avertizat pe omologul său turc cu privire ”riscuri la adresa Turciei” ale unei ”acţiuni unilaterale” a Ankarei.
Forţele americane s-au retras luni din poziţii-cheie de la Ras al-Ain şi Tal Abyad către o bază militară situată între aceste două sectoare, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).
Casa Albă a anunţat duminică seara retragerea americană din regiuni în care se află forţele kurde siriene Unităţile Protecţiei Poporului (YPG).
Imediat, Ankara a anunţat că o operaţiune ar putea avea loc în orice moment, alimentând temeri cu privire la ceea ce este mai rău pentru combatanţii kurzi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...