Luând cuvântul în cadrul unei ceremonii britanice la Ver-sur-Mer, joi, în Normandia, Regele Charles al Marii Britanii, în uniformă militară completă, vorbind inclusiv în franceză, a îndemnat la o mai mare colaborare internaţională pentru a lupta pentru pace, în discursul său fiind trimiteri clare către actuala situaţie din Europa, unde Rusia a declanşat cel mai mare conflict după al Doilea Război Mondial invadând Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Regele a rostit un discurs pentru a-i comemora pe veteranii din Ziua Z şi pe cei care au căzut în timpul luptelor care au urmat Debarcării din Normandia.

"Cât de norocoşi am fost noi, şi întreaga lume liberă, că o generaţie de bărbaţi şi femei din Marea Britanie şi din alte naţiuni aliate nu au tresărit când a venit momentul să înfrunte acel test", a spus suveranul britanic. El a afirmat că este recunoscător pentru "hotărârea şi determinarea" acelei generaţii. "Cu cel mai profund sentiment de recunoştinţă ne amintim de ei şi de toţi cei care au servit în acel moment critic. Ne reamintim lecţia care ne vine din nou şi din nou de-a lungul deceniilor: Naţiunile libere trebuie să fie unite pentru a se opune tiraniei", a afirmat Regele Charles, într-o aluzie la actuala invazie rusă din Ucraina.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Deşi numărul veteranilor este din ce în ce mai mic, odată cu trecere anilor, Charles, care încă se recuperează după cancerul depistat la începutul anului, a spus că a fost privilegiat să-i fi întâlnit pe distinşii luptători din Ziua Z. În timp ce oportunitatea de a asculta direct de la ei poveştile Debarcării scade, "obligaţia noastră de a ne aminti de ei, de ceea ce au reprezentat şi de ceea ce au realizat pentru noi toţi nu se poate diminua niciodată", a spus Charles.

"Acest început vital pentru eliberarea Europei a fost un vast efort aliat", a subliniat el. "Uniţi au luptat împreună pentru o lume în care bunătatea şi onoarea să fie fundamentul vieţii oamenilor din fiecare ţară. Recunoştinţa noastră este de nezdruncinat şi admiraţia noastră eternă", a arătat monarhul.

De-a lungul coastei Normandiei, au avut loc joi ceremonii pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a debarcării din Ziua Z. Evenimentele au început în zori, cu reconstituiri, survoluri militare şi servicii comemorative în mai multe locuri emblematice.

Regele Chales şi regina Camilla au adus un omagiu soldaţilor căzuţi la datorie în timpul evenimentului de comemorare la Memorialul britanic din Normandia din Ver-sur-Mer.

Fiul său, William, prinţul de Wales, a participat la evenimentul de comemorare a soldaţilor canadieni de la Juno Beach alături de premierul Justin Trudeau.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a înmânat o serie de medalii Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie militară a Franţei, veteranilor - inclusiv britanicei Christian Lamb, care a ajutat la planificarea debarcărilor în timp ce servea în cadrul Serviciului Naval Regal Feminin al Marinei Regale.

Iar preşedintele american Joe Biden a vorbit despre sacrificiul în numele libertăţii şi al democraţiei şi a spus că ucrainenii care se confruntă astăzi cu agresiunea rusă întruchipează aceeaşi luptă împotriva tiraniei.

CITEȘTE ȘI "Nu vom abandona" Ucraina în faţa "tiranului" rus, promite Joe Biden în discursul de la ceremoniile Debarcării din Normandia - VIDEO
Joi după-amiază, veteranii şi peste 25 de şefi de stat, inclusiv preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, s-au reunit pentru o ceremonie comemorativă internaţională pe plaja Omaha.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.