Rata de reproducere a noului coronavirus în Germania a urcat duminică la 2,88, faţă de 1,79 în ziua precedentă, depăşind nivelul necesar pentru a putea fi ţinut sub control pe termen lung, potrivit datelor Robert Koch Institute (RKI). În acelaşi timp, oraşul Goettingen, din Saxonia Inferioară, şi landul Renania de Nord Westfalia au cerut poliţiei să supravegheze punerea în aplicare a măsurilor de carantină, în urma creşterii numărului de infecţii şi a nerespectării de către oameni a măsurilor de izolare, transmite Reuters.
O rată de reproducere de 2,88 înseamnă că pentru fiecare 100 de oameni care au contractat virusul, alţi 288 se vor infecta. Pentru a aduce sub control boala, treptat, este necesară o rată de reproducere mai mică de 1.
Nivelul ratei de 2,88 este cu mult peste cel de 1,06 înregistrat vineri. Rata este calculată de RKI ca medie a datelor consemnate pe parcursul a patru zile, care reflectă infecţiile de acum o săptămână-două.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit RKI, au fost raportate infecţii în case de îngrijire a bătrânilor, instituţii pentru solicitanţii de azil li refugiaţi, la fabrici de procesare a cărnii şi companii de logistică, în rândul muncitorilor agricoli sezonieri şi în legătură cu evenimente religioase şi reuniuni de familie.
La o medie de 7 zile, rata de reproducere a urcat la 2,03.
În total, au fost raportate 189.822 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 8.882 de decese din cauza acestei boli, a arătat RKI
În acest timp, landurile Goettingen şi Renania de Nord Westfalia au dificultăţi să aplice măsurile de carantină şi au cerut sprijinul poliţiei.
Autorităţile din domeniul sănătăţii au nevoie de sprijin pentru a menţine carantina la un bloc turn din oraşul Goettingen, unde circa 700 de oameni au fost plasaţi în carantină, după o revoltă a oamenilor produsă sâmbătă.
“Aproximativ 200 de oameni au încercat să iasă, dar 500 au respectat regulile carantinei”, a declarat duminică Uwe Luehrig, şeful poliţiei din Goettingen, într-o conferinţă de presă.
În ciocnirile care au avut loc, opt poliţişti au fost răniţi, după ce locuitorii au început să atace forţele de ordine cu sticle, artificii şi bare de metal, a spus Luehrig.
Autorităţile din landul Renania de Nord Westfalia au obligat 6.500 de angajaţi şi familiile lor să intre în carantină, săptămâna trecută, după ce peste 1.000 de angajaţi ai firmei de procesare a cărnii Toennies au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus.
Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord Westfalia, a cerut oficialilor consulatelor Poloniei, Bulgariei şi României să mobilizeze translatori pentru a convinge lucrătorii la o fabrică locală de procesare a cărnii să respecte o nouă carantină.
”Sunt 1.300 de proprietăţi unde locuiesc angajaţii şi familiile lor şi unde trebuie să fie supravegheată respectarea carantinei”, a spus Laschet într-o conferinţă de presă susţinută duminică, explicând că poliţia locală şi reprezentanţi ai forţelor de ordine publică ajută.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.