Civilii din Herson, regiune din sudul Ucrainei ocupată parţial de Rusia, „trebuie să fie ţinuţi departe” de zonele de luptă „periculoase”, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, în condiţiile în care Moscova se confruntă cu o contraofensivă ucraineană în această zonă, iar forţele ruse au organizat evacuări forţate ale populaţiei din zonă, ceea ce stârneşte temeri că ar putea fi folosită arma nucleară, relatează „Le Figaro”.
„Populaţia civilă nu ar trebui să sufere din cauza bombardamentelor rezultate din ofensivă, contraofensivă şi alte măsuri”, a spus Putin, citat de AFP. El a avut o scurtă discuţie cu tineri voluntari ruşi care se ocupă de regiunea Herson, un teritoriu ucrainean a cărui anexare Moscova o revendică de la sfârşitul lunii septembrie.
Autorităţile ruse de ocupaţie din Herson anunţaseră marţi că au început evacuarea a „până la 70.000 de persoane” care se află în prezent pe malul stâng al fluviului Nipru. Săptămâna trecută, forţele de ocupaţie ruseşti anunţaseră deja că 70.000 de civili şi-au părăsit casele de pe malul drept al fluviului, care se află mai aproape de linia frontului. Kievul spune că acestea sunt deportări forţate ale populaţiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vladimir Putin a participat vineri în Piaţa Roşie din Moscova la o scurtă ceremonie pentru a marca Ziua Unităţii Naţionale a Rusiei. El a depus o coroană de flori la monumentul dedicat lui Kuzma Minin şi Dmitri Pojarski, două personalităţi din istoria Rusiei care au contribuit la eliberarea Moscovei de sub ocupaţia poloneză la începutul secolului al XVII-lea. Ziua Unităţii Naţionale Ruse, sărbătoare legală în Rusia, comemorează această revoltă populară împotriva forţelor polono-lituaniene din 1612.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.