Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, ca Iranul să poată continua să-şi exporte petrolul, în pofida eforturilor Statelor Unite de a-l împiedica, prin restabilirea sancţiunilor impuse Teheranului de către Washington în dosarul nuclear, relatează Reuters.
Administraţia Trump le-a impus ţărilor care importă ţiţei din Iran să pună capăt acestor achiziţii începând de la 1 mai, ameninţându-le cu sancţiuni.
Donald Trump vrea să oprească exportul de petrol al Republicii islamice, după ce a scos Statele Unite din Acordul de la Viena, încheiat în iulie 2015, în dosarul nuclear iranian.
Washingtonul vrea ca Arabia Saudită şi aliaţii săi de la Golful Persic să-şi crească producţia, pentru a înlocui exportul iranian.
Întrebat în acest sens, Vladimir Putin a declarat că ”speră că acest lucru nu se va întâmpla până la urmă, dar, în teorie, avem acorduri în cadrul OPEP”.
”Noi nu am primit informaţii de la partenerii noştri saudiţi sau de la vreun membru OPEP care să arate că ei sunt pregătiţi să iasă din aceste acorduri”, a adăugat el.
Putin a spus că nu ştie cum vor reacţiona pieţele mondiale ale energiei la această consolidare a sancţiunilor americane impuse Iranului.
Statele Unite afirmă că ele cooperează cu saudiţii şi alte ţări producătoare de la Golful Persic pentru ca pieţele să fie ”aprovizionate convenabil”.
Însă unii analişti se tem că această măsură contra Iranului, cuplată cu sancţiuni impuse Venezuelei, ar putea să afecteze capacităţile la nivel mondial.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.