Preşedintele rus Vladimir Putin nu se duce la summitul G20 din Indonezia, săptămâna viitoare, deoarece agenda sa nu-i permite acest lucru, dă asigurări vineri Kremlinul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Decizia (de a nu se duce la summitul G20) a fost luată personal de către şeful statului. Ea este legată de agenda sa şi de necesitatea de a se afla în Rusia”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Vladimir Putin nu preconizează nici să se adreseze printr-un mesaj prin videoconferinţă participanţilor la summitul G20, anunţă Peskov.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Kremlinul a anunţat joi că delagaţia Moscovei în Indonezia urmează să fie condusă de către ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, care urmează să participe în acest weekend şi la un summit al Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-est (ASEAN), în Cambodgia.

Anunţul absenţei lui Vladimir Putin la G20 intervine după mai multe luni de incertitudini cu privire la participarea şefului statului rus la summitul şefilor de stat şi guverne din G20, prevăzut în perioada 15-16 noiembrie în Indonezia.

Această absenţă la cea mai importantă reuniune a liderilor mondiali de la începutul pandemiei covid-19 ilustrează izolarea tot mai mare a Moscovei pe scena intrnaţională, din cauza invaziei militare a Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.