Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care era aşteptat în Turcia, a declarat marţi că speră să se întâlnească cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan luna viitoare la o reuniune regională în Kazahstan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Sper că foarte curând, pe 3 sau 4 iulie, el va fi la Astana, din câte ştiu", i-a spus Putin ministrului turc de externe aflat în vizită, Hakan Fidan, referindu-se la capitala fostului stat sovietic. "Acest lucru face parte dintr-un eveniment internaţional, iar el şi cu mine vom avea ocazia să ne întâlnim şi să discutăm toate problemele actuale", a spus Putin.

Organizaţia de Cooperare de la Shanghai este o grupare regională de ţări, iar Turcia participă adesea la reuniuni în calitate de "partener de dialog".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Erdogan a încercat să menţină relaţii bune atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina şi să acţioneze ca un intermediar pe fondul conflictului de mai bine de doi ani care a ridicat cei doi vecini unul împotriva celuilalt.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.