Proteste faţă de plasarea în carantină au izbucnit duminică la Shanghai, în universităţi din Beijing şi în alte oraşe din China, în care creşte furia împotriva politicii draconice ”zero covid” aplicată de către autorităţile chineze de aproape trei ani, relatează AFP.
O înregistrare video difuzată amplu pe Internet, pe care AFP scrie că a geoloalizat-o la Shanghai, surprinde sute de protestatari care strigă ”Xi Jinping, demisia!” şi care atacă de asemenea Partidul Comunist Chinez (PCC, unic) - o foarte rară demonstraţie de ostilitate faţă de preşedinte şi regim în capitala economică a Chinei, supusă la începutul anului unei carantine epuizante de două luni.
Acest protest a avut loc duminică în zori, pe strada Wulumuqi - numele în mandarină al oraşului Urumqi din Xinjiang (vest), unde zece persoane au murit joi într-un incendiu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Numeroase postări circulă pe reţele de socializare din China, care acuză faptul că măsurile anticovid au agravat această dramă, încetinind venirea salvatorilor.
O persoană care a participat la protestele de la Shanghai a declatrat AFP, sub protecţia anonimatului, că a sosit către ora locală 2.00 (sâmbătă, 20.00,, ora României) la adunare.
”Un grup de persoane în doliu depunea flori pe trotuar, iar alt grup scanda sloganuri”, declară acest martor.
”Au avut loc câteva ciocniri minore, dar, per ansamblu, menţinerea ordinii a fost civilizată”, declară el.
”Este o nebunie să vezi că în aceste circumstanţe există atât de mulţi oameni curajoşi care se fac remarcaţi”, exclamă martorul.
O înregistrare video filmată de către un martor surprinde o mulţime importantă strigând şi agitând foi de hârtie albe - care simbolizează cenzura - în faţa mai multor cordoane de poliţie.
Mai mulţi martori afirmă că cel puţin două persoane au fost luate de membri ai forţelor de ordine.
Duminică acest cartier a revenit la calm - în condiţiile unei puternice prezenţe a poliţiei.
China
— James Melville (@JamesMelville) November 27, 2022
Protests are erupting across China as people have had enough of the draconian zero Covid lockdowns. This is what eventually happens when people power mobilises against oppressive governments that take away freedoms and human dignity. pic.twitter.com/NsZgZTxEYT
Un jurnalist AFP a văzut oameni care purtau flori abordaţi de către poliţişti şi care apoi au plecat.
PRIVEGHI LA UNIVERSITATE
Între 200 şi 300 de studenţi de la prestigioasa Universitate Tsinghua din Beijing au manifestat duminică în campus, potrivit unui martor ocular intervievat de către AFP şi unor imagini postate pe reţele de socializare.
WATCH: Large protest at Beijing’s Tsinghua University in China over Covid lockdowns pic.twitter.com/BjoEcFKN2I
— Insider Paper (@TheInsiderPaper) November 27, 2022
Acest martor declară că, spre ora locală 11.30 (5.30, ora României), o studentă a început să agite o foaie de hârtie albă şi i s-au alăturat alte femei.
”Am cântat imnul naţional şi Internaţionala şi am scandat «Libertatea va triumfa», «Fără teste PCR, vrem mâncare», «Nu carantinelor, vrem libertate»”, declară acest martor.
Pe Internet, înregistrări video surprind o mulţime, în faţa cantinei universităţii, adunată în jurul unui orator care striga ”asta nu este o viaţă normală, ne-am săturat. Vieţile nu ne erau aşa înainte!”.
Altă înregistrare video, filmată se pare în acelaşi loc, surprinde studenţi strigând ”democraţie şi stat de drept, libertate de exprimare!”, însă ea a fost ştearsă rapid de pe Internet.
Priveghiuri în memoria victimelor incendiului de la Urumqi au avut loc în alte campusuri din ţară - inclusiv la Universitatea Beijing - care se învecinează cu Universitatea Tsinghua, potrivit unui student care a participat la acesta.
Potrivit acestui martor, protestatari au început să se adune către miezul nopţii de sâmbătă spre duminică în campus, iar mulţimea a atins 100-200 de persoane către ora locală 2.00 (sâmbătră, 20.00, ora României).
”Am auzit oameni strigând ”Nu testelor covid-19, da libertăţii!”, a declarat el, arătând AFP fotografii şi înregistrări video care-i corobotrează spusele.
Înregistrări video postate pe reţele de socializare surprind un priveghi important la Institutul Comunicaţiilor din Nankin (est), unde participanţi agitau foi albe de hârtie, dar şi adunări mai mici, la Xian, Wuhan (centru) şi Canton (sud), însă AFP scrie că nu a putut să autentifice aceste imagini.
Hashtaguri referitoare la proteste erau cenzurate pe platforma Weibo, iar înregistrări sensibile erau şterse de pe site-urile de partajare Duoyin şi Kuaishou.
IZOLĂRI ŞI CARANTINE
Proteste sporadice şi uneori violente au avut deja loc în întreaga ţară, în ultimele zile, inclusiv în cea mai mare fabrică iPhone din lume, la Zhengzhou (centru), dar şi la Urumqi, dupâ incendiu.
În pofida faptului că există mai multe vaccinuri anticovid şi contrar restului lumii, Beijingul contiinuă să impună izolări masive imediat ce apare un caz de covid-19, să plaseze în carantină în centre persoane testate pozitiv şi să ceară teste PCR aproape zilnic în vederea accesului în locuri publice.
Lehamitea populaţiei este foarte puternică după aproape trei ani de restricţii drastice.
Un anumit număr de cazuri foarte mediatizate în care serviciile de urgenţă ar fi fost încetinite de restricţiile sanitare - cu consecinţe fatale, ca la incendiul de la Urumqi, joi - au aţâţat nemulţumirea.
China a înregistrat duminică 39.506 de cazuri de covid-19 - un record zilnic, însă un bilanţ foarte slab în comparaţie cu datele înregistrate în alte părţi ale lumii în perioada de vârf a pandemiei covid-19.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.