Fiul mai mic al reginei Margrethe a II-a a Danemarcei, prinţul Joachim, urmează să se instaleze în Statele Unite, unde va activa ca ataşat al industriei apărării, la Ambasada Danemarcei, anunţă vineri Copenhaga, relatează AFP.
”Prinţul Joachim îşi va prelua funcţia de ataşat însărcinat cu Industria Apărării la Ambasada Danemarcei la Washington DC la 1 septembrie”, anunţă într-un comunicat Ministerul danez al Apărării.
Parlamentul urmează să se pronunţe asupra plăţii în Statele Unite a pensiei prinţului - care nu va primi salariu pentru acest post.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
DISPUTĂ ÎN FAMILIE
Joachim, în vârstă de 53 de ani, este în prezent ataşat însărcinat cu Apărrarea la Ambasada danemarcei în Franţa, un post pe care nu l-a vrut, sugera în 20202 soţia prinţului, prinţesa Marie, născută franceză.
Joachim şi familia sa s-au aflat, în ultimele luni, în centrul unei dispute de familie în foarte populara familie regală daneză.
Prinţul Joachim, fratele mai mic al prinţului moştenitor Frederik, şi-a exprimat în mod public amărăciunea după ce mama sa, Margrethe a II-a, a decis, în septembrie, să le retragă titlurile princiare celor patru copii ai săi.
Suverana daneză a prezentat scuze, însă nu a revenit asupra acestei decizii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.