Şeful mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin a declarat într-un mesaj vocal publicat luni că grupul său Wagner nu recrutează în prezent luptători, dar este posibil să facă acest lucru în viitor, relatează Reuters.
"Astăzi ne definim următoarele sarcini, ale căror contururi devin din ce în ce mai clare. Fără îndoială, acestea sunt sarcini care vor fi îndeplinite în numele măreţiei Rusiei", spune în mesaj o voce asemănătoare cu cea a lui Prigojin. Mesajul a fost publicat pe Grey Zone, un canal Telegram afiliat cu Wagner.
El a precizat că majoritatea luptătorilor Wagner sunt în vacanţă, "în măsura în care înainte a fost o perioadă lungă de muncă foarte grea".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După revolta din iunie, Kremlinul a dat posibilitatea luptătorilor Wagner de a se înrola în armata regulată, semnând contracte cu Ministerul Apărării. Făcând aparent aluzie la această ofertă, Prigojin a spus în mesajul vocal că "din păcate" unii dintre luptătorii săi s-au mutat la alte "structuri de putere", dar a precizat că aceştia caută să se întoarcă în Wagner.
"Atât timp cât nu ne confruntăm cu un deficit de personal, nu plănuim să efectuăm o nouă recrutare", a precizat Prigojin. "Cu toate acestea, vă vom fi extrem de recunoscători dacă veţi păstra legătura cu noi şi, de îndată ce Patria va avea nevoie să creeze un nou grup care să fie capabil să protejeze interesele ţării noastre, vom începe cu siguranţă să recrutăm", a declarat şeful Wagner.
Tot de la revoltă, unii luptători Wagner s-au mutat în Belarus şi au început să antreneze acolo armata Minskului.. În comentarii publicate săptămâna trecută, Prigojin a declarat, de asemenea, că Wagner este pregătit să îşi sporească în continuare prezenţa în Africa. Rolul său acolo, în special în sprijinul guvernelor din Mali şi Republica Centrafricană, este o sursă de îngrijorare pentru guvernele occidentale. Statele Unite au acuzat Wagner de comiterea unor atrocităţi pe scară largă şi i-au impus sancţiuni ca organizaţie criminală.
Prigojin spune că lucrează în conformitate cu legile ţărilor în care operează. Săptămâna trecută, el a salutat lovitura de stat militară din statul Niger, din Africa de Vest, şi a făcut ceea ce părea a fi o propunere pentru ca luptătorii săi să aducă ordinea acolo.
Viitorul grupului Wagner şi al lui Prigojin rămâne neclar de când acesta a condus o scurtă revoltă împotriva comandamentului militar rus, la sfârşitul lunii iunie, iar Kremlinul a declarat că el şi unii dintre luptătorii săi - care au luptat în unele dintre cele mai crunte bătălii din războiul din Ucraina - vor pleca în Belarus. În ciuda acestui fapt, Prigojin a participat la Kremlin la o întâlnire cu Putin, la cinci zile după revoltă, şi a fost fotografiat săptămâna trecută la Sankt Petersburg, unde preşedintele Vladimir Putin găzduia lideri africani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.