Salvatorii au continuat sâmbătă să-l caute pe prezentatorul de televiziune britanic Michael Mosley pe insula muntoasă Symi din Grecia, a treia zi a unei ample operaţiuni lansate după ce acesta a fost dat dispărut de soţia sa, relatează Reuters.
În vârstă de 67 de ani, de profesie medic şi susţinător al unei vieţi sănătoase, Michael Mosley avea emisiuni la televiziune în care oferea sfaturi despre somn şi dietă. El a fost văzut ultima dată miercuri la ora locală 13:30.
A dispărut după ce a spus că pleacă să se plimbe, pe o temperatură caniculară, pe o potecă de pe coasta stâncoasă de pe plaja Agios Nikolaos care ducea până în satul Pedi. Mosley nu avea la el telefonul mobil, ceea ce a îngreunat eforturile de localizare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Poliţia, pompierii, paza de coastă şi voluntarii au efectuat căutări în interiorul şi în afara insulei din estul Mării Egee, asistaţi de un elicopter, drone şi câini de salvare. Sâmbătă, căutările poliţiei s-au îndreptat către o altă zonă stâncoasă, între Pedi şi plaja Agia Marina, după ce o înregistrare video l-a arătat pe Mosley mergând mai departe prin satul Pedi.
"Căutările continuă", a declarat pentru Reuters purtătoarea de cuvânt Constantina Dimoglidou. "Investigăm pe jos o altă parte stâncoasă, zona mai largă din Agia Marina", a spus ea.
Scafandrii au fost, de asemenea, implicaţi în operaţiune, iar ambarcaţiunile care navigau în apropiere erau în alertă.
Imaginile surprinse de o cameră de securitate din Pedi au arătat un bărbat, despre care se crede că ar fi Mosley, plimbându-se miercuri, la ora 13:49, şi ţinând în mână o umbrelă de soare, ceea ce sugerează că este posibil să fi ajuns în siguranţă în afara traseului de coastă.
Primarul din Symi, Lefteris Papakalodoukas, a declarat că imaginile şi înregistrările video ale camerelor de securitate au ajutat la schiţarea a ceea ce autorităţile cred că a fost traseul posibil al lui Mosley, pe care l-a descris ca fiind "neconvenţional". Este posibil ca acesta să fi continuat să meargă mai departe prin Pedi către o altă zonă dificilă, în jurul Agia Marina, a spus primarul. "A ales căi care sunt foarte greu de parcurs la astfel de temperaturi şi în orice circumstanţe", a spus Papakalodoulkas. "Camerele de luat vederi arată că nu a urmat drumul normal pentru a se întoarce acasă", a adăugat el.
Symi, care face parte din lanţul de insule Dodecaneze, are o lungime de aproximativ 16 km şi are 2.500 de locuitori. Plajele sale îndepărtate erau vineri pline de oameni care se bronzau.
Între timp, autorităţile locale au declarat că au ajuns vineri în Symi şi copiii lui Mosley. Într-o declaraţie făcută sâmbătă pentru Daily Mail, unde Mosley este editorialist, soţia sa, dr. Claire Bailey Mosley, a declarat că ultimele trei zile au fost "cele mai lungi şi mai insuportabile zile" pentru ea şi pentru copiii ei.
"Nu ne vom pierde speranţa", a spus ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.