Preşedintele rus Vladimir Putin i-a mulţumit preşedintelui american Joe Biden pentru prezenţăşi şi-a exprimat speranţa unei întâlniri ”productive”, în deschiderea summitului, miercuri, la Geneva, relatează The Associated Press. Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus, Vladimir Putin, au început discuţiile la Geneva. Este aşteptat ca întrevederea să dureze mai mult de 4 ore şi să fie discutate atât probleme ce ţin de stabilitatea nucleară, schimbările climatice şi securitatea cibernetică, precum şi de Orientul Mijlociu şi Ucraina. Această întrevedere a lor va fi una dintre cele mai importante din sfera geopolitică de anul acesta. Putin a ajuns cu aeronava prezidenţială la Geneva cu puţin timp înainte de întrevederea cu Biden, care va avea loc pe domeniul La Grange de lângă Lacul Geneva. La ora locală 13:05, Vladimir Putin a fost întâmpinat de preşedintele elveţian Guy Parmelin. Aproximativ 15 minute mai târziu, liderul american, care se află în Elveţia de marţi, a ajuns. El este al cincilea preşedinte american care se întâlneşte cu Putin.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - Guy Parmelin, preşedintele Elveţiei, i-a întâmpinat pe fiecare dintre cei doi lideri şi şi-a exprimat apoi speranţa că discuţiile dintre ei vor fi fructuoase. Cei trei au fost fotografiaţi în faţa conacului La Grange, după care delegaţiile au început discuţiile în biblioteca vilei.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Întâlnirea lui Biden cu Putin în Elveţia, ţară aleasă pentru istoria sa de neutralitate politică, nu va fi prima dintre ei, însă va fi prima de când democratul a devenit preşedinte al Statelor Unite, supranumit lider al lumii libere.
Este aşteptat ca la reuniunea iniţiată de Biden să fie adoptat un ton diferit decât la cea care a avut loc în iulie 2018, la Helsinki, între preşedintele american de la acel moment, Donald Trump, şi Putin. Trump a insistat atunci ca cei doi lideri să se întâlnească la începutul summit-ului în absenţa consilierilor, stârnind îngrijorări că fostul ofiţer KGB îl va învălui pe omologul american.
Întâlnirea de săptămâna aceasta dintre Biden şi Putin are loc în cadrul primei vizite internaţionale a lui Biden ca preşedinte, în timpul căreia a reconfirmat alianţele cu liderii G7 şi partenerii NATO. La sediul NATO, Biden le-a declarat reporterilor că s-a consultat cu ceilalţi lideri mondiali înaintea întâlnirii cu Putin.
„Fiecare lider mondial de aici, cei mai mulţi dintre ei au menţionat asta şi mi-au mulţumit pentru întâlnirea cu Putin”, a spus Biden luni, citează Cnbc.com. „Am discutat cu ei despre ce cred că este important din perspectiva lor şi despre ce cred că nu este important”, a adăugat el, subliniind că omologii i-au apreciat transparenţa şi coordonarea.
Marţi, un consilier de la Kremlin a spus că stabilitatea nucleară, schimbările climatice şi securitatea cibernetică se află pe agenda summit-ului, precum şi situaţia cetăţenilor ruşi şi americani închişi în fiecare ţară.
Deşi sunt multe lucruri ce trebuie discutate, experţii nu au mari speranţe că vor exista momente „revoluţionare” la întâlnirea dintre cei doi lideri. Totuşi, ei consideră că vor putea fi încheiate acorduri simbolice de reconsolidare a încrederii, un cadru pentru relaţia viitoare.
Întâlnirea este programată să aibă loc în a doua parte a zilei, la o vilă de secol 18 de pe malul lacului Leman (Geneva), potrivit CNN.
Oficialii de la bordul Air Force One au spus marţi, în timpul zborului de la Bruxelles la Geneva, că Biden se va întâlni cu Putin la ora locală 13:00. Putin va ajunge primul la vila La Grange, iar amândoi preşedinţii vor fi întâmpinaţi de omologul elveţian înainte de a face o fotografie împreună.
La întrunire vor participa patru persoane: Biden, Putin, secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Fiecare parte a avea un translator şi fotoreporterii vor putea capta imagini la început. Ulterior, fiecare delegaţie va avea cinci membri, alături de Biden şi Putin.
Oficialii americani au spus că se aşteaptă ca discuţiile să dureze patru spre cinci ore sau poate mai mult. Nu este aşteptat ca liderii să mănânce împreună. Între 3.000 şi 3.500 de poliţişti şi alte forţe vor fi trimise pe domeniul de 30 de hectare din Geneva.
La finalul întrunirii, preşedinţii vor susţine, separat, conferinţe de presă.
Geneva, supranumit „oraşul păcii”, are o îndelungată tradiţie privind întâlnirile la nivel înalt. În 1955, liderii SUA, Uniunii Sovietice, Franţei şi Marii Britanii s-au întâlnit aici în vederea unei eventuale dezamorsări a Războiului Rece. Trei decenii mai târziu, Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov au avut o întrevedere care a deschis calea reducerii armelor nucleare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.