Preşedintele socialist al Venezuelei, Nicolas Maduro, a acuzat administraţia Trump că încearcă să îl asasineze, scrie Reuters.
Maduro, un fost şofer de autobuz şi lider de sindicat, a declarat joi seară, la un post de televiziune, că Statele Unite au cerut Guvernului din Columbia să îl asasineze.
"Au dat ordinul de la Casa Albă că Maduro trebuie să fie ucis (...) Nu vor atinge nici măcar un fir de păr de la mine”, a declarat Maduro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele Venezuelei nu a oferit o explicaţie pentru acuzaţiile sale şi nu a adus dovezi în acest sens. El consideră că este victima unui "război economic” condus de adversari susţinuţi de SUA.
Maduro neagă că ar limita libertăţile politice şi insistă că liderii opoziţiei, susţinuţi de Washington, au plănuit tentative de asasinare asupra sa şi au încercat să îl înlăture de la putere prin proteste de stradă violente.
Un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate al Casei Albe a declarat: ŢPolitica SUA privind o întoarcere paşnică la democraţie în Venezuela rămâne neschimbată”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.