Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier l-a criticat în termeni neobişnuit de duri pe Donald Trump pentru comportamentul său din timpul întâlnirii de vineri cu Volodimir Zelenski din Biroul Oval.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Diplomaţia eşuează atunci când partenerii de negociere sunt umiliţi în faţa întregii lumi”, a declarat Steinmeier pentru DPA, agenţia germană de presă, în timpul unui zbor spre Uruguay. 

„Scena de ieri de la Casa Albă mi-a tăiat respiraţia. Nu aş fi crezut niciodată că într-o zi va trebui să protejăm Ucraina de SUA”, a mai spus el.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mers vineri la Casa Albă pentru convorbiri cu preşedintele Donald Trump şi semnarea unui acord privind exploatarea mineralelor ucrainene, însă întâlnirea din Biroul Oval a devenit rapid tensionată, chiar dacă presa era de faţă, iar ulterior s-a dovedit un eşec: liderii s-au certat, iar acordul pentru minerale nu a mai fost semnat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.