Preşedintele american Joe Biden se va întâlni la Casa Albă cu preşedintele afgan Ashraf Ghani şi cu preşedintele Înaltului Consiliu pentru Reconciliere Abdullah Abdullah, pentru a discuta despre retragerea trupelor Statelor Unite din această ţară, pe fondul intensificării luptelor dintre forţele afgane şi talibani, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În prima lor întâlnire faţă în faţă, Biden va încerca să îi asigue pe Ghani şi Abdullah de sprijinul acordat de SUA poporului afgan, inclusiv asistenţă diplomatică, economică şi umanitară, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

De asemenea, Biden îşi va reitera angajamentul de a se asigura că ţara nu va deveni niciodată un refugiu sigur pentru grupările teroriste.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Vizita preşedintelui Ghani şi a doctorului Abdullah va evidenţia parteneriatul durabil dintre Statele Unite şi Afganistan, în timp ce retragerea militară continuă", a arătat Casa Albă.

Cu toate acestea, de la decizia lui Biden din aprilie de a retrage toate trupele americane înainte de 11 septembrie pentru a pune capăt celui mai lung război din America după aproape 20 de ani de conflict, cel puţin 30 de districte afgane au fost confiscate de talibani.

Gruparea talibană a organizat o campanie de extindere a influenţei sale în întreaga ţară, în timp ce Statele Unite au început să retragă trupele pe 1 mai şi au închis câteva baze, pe care le-au predat guvernului afgan.

Talibanii au declarat că vizita va fi ”inutilă”.

"Ei (Ghani şi Abdullah) vor discuta cu oficialii SUA despre păstrarea puterii şi interesului lor personal. Nu va aduce beneficii Afganistanului", a spus purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid”.

Nu a existat nicio reacţie imediată din partea biroului lui Ghani, dar un înalt oficial afgan a declarat că preşedintele afgan va căuta să obţină asigurări din partea Statelor Unite cu privire la sprijinul lor continuu pentru forţele de securitate afgane, în urma retragerii.

Vizita va avea loc, de asemenea, în contextul progresului lent în discuţiile dintre reprezentanţii talibanilor şi ai guvernului afgan din Qatar.

Oficialii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la blocarea negocierilor şi au declarat că talibanii nu au depus încă o propunere scrisă de pace care ar putea fi utilizată ca punct de plecare pentru discuţii de fond.

În luna mai, analiştii de informaţii americani au publicat o evaluare conform căreia talibanii ”vor întoarce o mare parte” din progresele înregistrate în ceea ce priveşte drepturile femeilor afgane, dacă extremiştii islamişti vor recâştiga puterea naţională.

 Afganii care au lucrat pentru Statele Unite în timpul desfăşurării celor două decenii a trupelor NATO conduse de SUA se tem că insurgenţa îi va viza pe ei şi familiile lor drept răzbunare pentru ajutorul forţelor străine.

Administraţia Biden a afirmat că suplimentează personalul pentru a accelera procesul de acordare a vizelor pentru afgani. Cu toate acestea, susţinătorii refugiaţilor şi unii membri ai Congresului spun că efortul este sub aşteptări.

Într-un interviu acordat duminică ABC News, consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a declarat că problema este o ”prioritate majoră” pentru Biden şi că administraţia îi scoate pe oameni in Afganistan ”într-un ritm record”, dar nu a dat o cifră specifică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.