Un mic avion privat a intrat din greşeală în spaţiul aerian restricţionat de lângă casa de vacanţă a preşedintelui Joe Biden în Delaware, sâmbătă, ceea ce a determinat o scurtă evacuare a preşedintelui şi a primei doamne, au declarat Casa Albă şi Serviciul Secret, anunţă presa americană.
Casa Albă a spus că nu există nicio ameninţare la adresa lui Biden sau a familiei sale şi că au fost luate măsuri de precauţie. După ce situaţia a fost evaluată, Biden şi soţia sa, Jill, s-au întors la casa lor din Rehoboth Beach.
Serviciul Secret a declarat într-un comunicat că avionul a fost imediat escortat din spaţiul aerian restricţionat după "a intrat din greşeală într-o zonă securizată”.
Agenţia a spus că îl va intervieva pe pilotul care, conform unei investigaţii preliminare, nu se afla pe canalul radio corespunzător şi nu urmărea ghidurile de zbor publicate.
După cum este o practică obişnuită pentru călătoriile prezidenţiale în afara Washingtonului, Administraţia Federală a Aviaţiei a publicat restricţii de zbor la începutul acestei săptămâni, înainte de vizita lui Biden în oraş.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.