Premierul armean Nikol Paşinian, foarte criticat, a demisionat duminică din post, înaintea unor alegeri anticipate prevăzute în iunie, dar a anunţat că rămâne în funcţie, interimar, până la scrutin, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Demisionez azi (duminică) din postul de premier”, înaintea alegerilor legislative, a anunţat pe pagina de Facebook şeful Guvernului de la Erevan.

El a anunţat totodată că rămâne în post până la alegerile legislative anticipate, prevăzute la 20 iunie, care vizează să scoată Armenia din criza politică în care se află.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Armenia este zguduită de o gravă criză politică, în urma înfrângerii usturătoare în războiul cu Azerbaidjanul din toamna lui 2020 privind controlul asupra enclavei Nagorno Karabah.

Opoziţia a cerut luni de zile plecarea de la putere a lui Paşinian, care-l cataloghează drept un ”trădător”.

În urma anunţului lui Palinian, toţi membrii Guvernului şi-au prezentat demisia, potrivit legislaţiei armene.

Paşinian este foarte criticat din cauză că a semnat, în noiembrie, un armistiţiu foarte defavorabil Armeniei.

Acest armistiţiu a fost negociat în contextul unei situaţii catastrofale în Armenia, nevoită să se retragă pe maimulte linii ale frontului, în timp ce armata azeră ameninţa capitala enclavei Nagorno Karabah.

Debandada armatei armene i-a marcat profund pe armeni, care au învins într-un prim conflct armat, imediat după căderea Uniunii Sovietice.

Rusia, care a mediat armistiţiul, a desfăşurat trupe de menţinerea păcii în Nagorno Karabah.

Războiul din Nagorno Karabah s-a soldat în toamnă cu aproape 6.000 de morţi în ambele tabere.

Ajuns la putere în 2018, printr-o revoltă populară care denunţa corupţia elitelor postsovietice, Nikol Paşinian a sporit furia armenilor în februarie, când a destituit mai mulţi oficiali militari de rang înalt, pe care i-a acuzat de urzirea unei lovituri de stat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.