Portugalia şi Letonia au anunţat, luni, suspendarea vaccinării cu serul de la AstraZeneca împotriva Covid-19, după ce acest lucru a mai fost anunţat de Germania, Spania, Italia, Franţa şi Slovenia.
Autorităţile de la Lisabona şi Riga au luat această decizie ca măsură de precauţie, în aşteptarea instrucţiunilor din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA).
La Riga, suspendarea vaccinării este pentru două săptămâni.
Portugalia a administrat deja circa 400.000 de doze de vaccin şi mai are 200.000 pe stoc.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) se va pronunţa cu privire la temerile legate de cheagurile de sânge, anunţ care este aşteptat joi.
Germania Franţa, Italia au anunţat deja şi ele că vor suspenda vaccinarea cu serul AstraZeneca.
Danemarca, Islanda, Norvegia şi Bulgaria au suspendat de săptămâna trecută utilizarea vaccinului.
Şi Spania vrea să întrerupă vaccinările cu AstraZeneca pentru cel puţin 15 zile. De altfel Spania, alături de Austria, au suspendat iniţial utilizarea vaccinurilor din loturile pentru care s-au întregistrat efecte adverse grave.
Marţi, un comitet consultativ al OMS se va reuni pentru a discuta problemele apărute în urma administrării vaccinului produs de AstraZeneca.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.