Case şi birouri au fost percheziţionate de poliţie la Bruxelles şi în Germania, în cadrul unei anchete cu privire la trei persoane suspectate de spionaj în favoarea Chinei, anunţă procuratura germană, dezvăluie revista germană Der Spiegel, relatează Reuters.
Potrivit revistei, unul dintre suspecţi ar fi un cetăţean german care a deţinut până în 2017 funcţii diplomatice importante în cadrul Uniunii Europene (UE).
Acest scandal intervine într-un context de îngrijorări tot mai mari în Europa şi în Occident cu privire la o amplificare a activităţilor de spionaj ale Chinei, care urmăreşte astfel să-şi lărgească influenţa politică la nivel mondial.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Statele Unite îndeamnă Germania şi celelalte ţări europene să excludă grupul chinez Huawei de la licitaţii în vederea dezvoltării viitoarelor reţele mobile de a generaţia a cincea (5G).
Washingtonul a înscris numele grupului chinez pe o ”listă neagră” cu întreprinderi susceptibile să ameninţe securitatea naţională americană. Desfăşurarea 5G a devenit o miză geopolitcă, din cauza importanţei Huawei pe piaţa echipamentelor de reţea.
”Confirm că efectuăm o anchetă cu privire la spionaj”, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii federae germane, Markus Schmitt.
”Niciunul dintre suspecţi nu a fost arestat”, a precizat el.
Percheziţii au avut loc la Bruxelles, berlin şi în landurile Baden-Wuerttemberg şi Bavaria, două mari centre industriale germane.
Der Spiegel scrie că fostul diplomat a ocupat diverse posturi importante în cadrul serviciilor diplomatice ale UE.
După ce a plecat din funcţie, el a devenit lobbyst, precizează revista.
El ar fi călătorit în China în compania unor oficiali.
Procuratura a refuzat să dezvăluie identitatea sau prrofesiile celor trei suspecţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.