Pentagonul a atribuit Microsoft un contract uriaş de stocare de date online (cloud) în valoare de zece miliarde de dolari, în obţinerea căruia Amazon era considerat favorit, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Contractul JEDI (Joint Enterprise Defense Infrastructure), pe o perioadă de zece ani, vizează să modernizeze toate sistemele informatice ale forţelor armate americane într-un sistem gestionat de inteligenţa artificială.

”Strategia Naţională a Apărării spune că trebuie să îmbunătăţim rapiditatea şi eficienţa cu care dezvoltăm şi desfăşurăm capacităţi tehnice modernizate pentru femeile şi bărbaţii noştri în uniformă”, a declarat într-un comunicat Dana Deasy, însărcinat cu informaţiile la Departamentul Apărării.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Această atribuire este un pas important în punerea în aplicare a Strategiei Modernizării Digitale”, a adăugat el.

AMAZON, SURPRINS

În urma anunţării atribuirii contractului Microsoft, Amazon, care era singurul concurent al Microsoft la finalul procesului de selecţie, s-a declarat ”surprins de această încheiere”.

”AWS (Amazon Web Services) este în mod clar liderul în domeniul cloud computing şi o evaluare detaliată fondată numai pe compararea ofertelor conduce la altă concluzie”, a apreciat firma într-un comunicat.

În vederea desfăşurării unei noi arhitecturi a stocării de date, Pentagonul a decis să o atribuie unui singur prestatar şi să nu o scindeze în mai multe licitaţii.

Google s-a retras din cursă în octombrie 2018, anunţând că ”nu a primit asigurarea” că acest contract ”va fi conform principiilor sale în domeniul inteligenţei artificiale”.

În pofida unor critici în Silicon Valley cu privire la colaborări cu armata sau poliţia, Microsoft şi Amazon şi-au apărat, după retragerea Google, participarea la licitaţie.

”Toţi cei care trăiesc în această ţară depind de puterea Apărării sale”, scria pe blog Brad Smith, preşedintele Microsoft.

Iar fondatorul Amazon Jeff Bezos aprecia că Statele Unite s-ar afla ”în dificultate” dacă ”marile întreprinderi în domeniul tehnologiei ar întoarce spatele Departamentului Apărării”.

Amazon era considerat favorit în atribuirea contractului JEDI, în contextul în care divizia sa Amazon Web Services domină sectorul cloud computing, iar compania furniza deja servere securizate altor organisme guvernamentale americane, între care şi CIA.

Noul secretar al Apărării Mark Esper a fost ales de către preşedintele Donald Trump, care nu se înţelege cu Amazon şi cu  fondatorul său Jeff Bezos, proprietarul The Washington Post (WP), ţinta unor critici violente ale lui Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.