Premierului britanic Boris Johnson i s-a refuzat luni un vot în Parlament asupra acordului Brexitului obţinut săptămâna trecută la Bruxelles, prelungindu-se astfel confuzia, cu zece zile înaintea datei prevăzute a unei ieşiri a regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
În virtutea principiului potrivit căruia acelaşi text nu poate fi dezbătut de mai multe ori în aceeaşi sesiune parlamentară, preşedintele Camerei Comunelor John Bercow a refuzat ca deputaţii să se propunţe prin vot asupra acordului ieşierii regatului din UE.
"Nothing in what I have said, in any way impinges upon the opportunity for the government to secure approval of its deal" - John Bercow says it's "not for the Speaker to interfere" and makes "no apology" for his decision
— BBC Politics (@BBCPolitics) October 21, 2019
Latest Brexit updates: https://t.co/3zdhRbANWj pic.twitter.com/SuxnYb9Kp5
Este necesar, astfel, să se aştepte analizarea textelor de lege cu privire la aplicarea acordului, mai complexe, pentru a afla dacă Parlamentul britanic ratifică compromisul - complicând sarcina europenilor, care este necesar să se pronunţe asupra unei noi amânări a divorţului.
Moţiunea prezentată de către guvern ”nu va fi dezbătută”, a anunţat preşedintele Camerei Comunelor John Bercow, apreciind că ar fi ”repetitiv” să se voteze din nou cu privire la acest subiect.
Pentru a evita un ”no deal”, Londra a obţinut un nou acord de divorţ cu UE joi, dar nu a reuşit să obţină susţinerea Parlamentului britanic sâmbătă.
Deputaţii au adoptat un amendament care amână apropbarea Parlamentului, până după adoptarea legislaţiei necesare implementării acordului Brexitului al lui Boris Johnson.
Acest amendament avea ca scop să împiedice o ieşire fără acord ”accidentală”, în cazul în care aceste texte complexe nu sunt adoptate şi promulgate la timp, potrivit autorului textului.
Premierul a fost, astfel, nevoit să ceară o amânare a datei ieşirii, în prezent prevăzutăla 31 ianuarie, o cerere în curs de examinare la Bruxelles.
Însă liderul conservator, care se opune aprig oricărei noi amânări a Brexitului, prevăzut iniţial la 29 martie şi amânat deja în doouă rânduri, a trimis de asemenea o scrisoare în care spune de ce nu vrea această amânare.
”SCURTĂ AMÂNARE TEHNICĂ”
În cazul în care Guvernul nu reuşeşte să obţină ratificarea textului la timp, este posibilă ”o scurtă amânare tehnică”, a declarat luni la Berlin ministrul german de Externe german Heiko Maas.
Parisul a reiterat că o ”amânare suplimentară” nu este în interesul nimănui. Hotărârea urmează să fie luată în unanimitate de către liderii europeni.
Hotărât, cu toate acestea, să-şi respecte promisiunea Brexitului la 31 octombrie, Guvernul lui Boris Johnson intenţionează să treacă prin Parlament cât mai rapid posibil textele de lege necesare intrării în vigoare a acordului, chit că parlamentarii vor lucra noaptea sau în weekend.
Guvernul estimează că are o majoritate care să-i susţină acordul, care prevede condiţiile divorţului după 46 de viaţă comună şi permite o ieşire blândă şi o perioadă de tranziţie cel puţin până la sfârşitul lui 2020.
La peste trei ani de la referendumul din 2016, în care aproape 52% dintre britanicii care s-au prezentat la urne au susţinut tabăra ”Leave”, opinia publică şi parlamentarii sunt foarte împărţiţi, inclusiv în tabăra Partidului Conservator al lui Boris Johnson.
”RUINAREA BREXITULUI””
Iar opoziţia intenţionează să pună beţe în roate Guvernului, prezentând amendamente.
Keir Starmer, însărcinat cu Brexitul în Partidul Laburist (Labour), a declarat duminică la BBC că acordul Brexitului este necesar să fie supus unui vot al britanicilor într-un referendum - un scrutin în favoarea căruia sute de mii de persoane au manifestat la Londra sâmbătă.
Partidul Laburist urmează totodată să exercite presiuni în vederea adoptării unui amendament care să oblige Londra să rămână într-o uniune vamală, un amendament care ”ne va aduce la punctul de plecare”, a avertizat ministrului Comerţului Liz Truss în ziarul The Daily Telegraph. Această opţiune a fost examinată şi apoi respinsă de Parlament în urmă cu câteva luni.
”Dacă nu plecăm din UE va fi pentru că Parlamentul a împiedicat Guvernul să facă ceea ce s-a angajat”, a declarat un ministru pentru cotidianul The Times, apreciind că singurul mod de a ieşi din impas este organizarea unor alegeri anticipate, pentru ca şeful Guvernului să aibă o majoritate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...