Cel puţin 30 de palestinieni au fost ucişi sâmbătă într-un atac israelian asupra unei şcoli care adăpostea persoane strămutate, la vest de Deir al-Balah, în centrul Fâşiei Gaza, au declarat Ministerul Sănătăţii şi presa din enclavă, controlate de Hamas, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cincisprezece copii şi opt femei se numără printre cei ucişi, a declarat biroul de presă al mişcării islamiste. De asemenea, aproximativ o sută de persoane au fost rănite în raid, potrivit ministerului palestinian.

Armata israeliană (IDF) a declarat că a vizat "un centru de comandă şi control al Hamas în incinta şcolii Khadija din centrul Gazei". Şcoala a fost folosită pentru a lansa atacuri împotriva forţelor israeliene şi pentru a depozita arme, iar civilii au fost avertizaţi înainte de atac, a precizat IDF într-un comunicat.

Ambulanţele au transportat răniţii la spitalul Al-Aksa din Deir al Balah. Alte victime au ajuns pe jos, cu hainele însângerate.

Presa oficială palestiniană a anunţat, de asemenea, că cel puţin 14 palestinieni au fost ucişi în atacuri israeliene care au avut loc în zori în oraşul Khan Younis, trupurile lor fiind transportate la spitalul Nasser. Mai devreme în cursul zilei, armata israeliană ordonase populaţiei palestiniene să evacueze temporar suburbiile sudice ale oraşului Khan Younis, în aşteptarea operaţiunilor.

Într-un comunicat de presă, IDF le-a cerut palestinienilor să se deplaseze mai la vest, în zona Al-Mawasi, declarată "zonă umanitară" de Israel.

Forţele israeliene au luptat vineri împotriva militanţilor palestinieni în Khan Younis, susţinând că au distrus tuneluri şi alte infrastructuri.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, peste 39.000 de palestinieni au fost ucişi de la începutul ofensivei israeliene în Fâşia Gaza, care a fost lansată după ce Hamas a ucis aproximativ 1.200 de israelieni şi a luat 250 de ostatici în sudul Israelului, la 7 octombrie.

Autorităţile israeliene estimează că aproximativ 14.000 de combatanţi ai Hamas şi ai Jihadului Islamic au fost ucişi sau capturaţi de la acea dată, dintr-un total estimat la peste 25.000 înainte de conflict.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.