Opoziţia din Ucraina l-a acuzat joi pe preşedintele Volodimir Zelenski de comportament autocratic, după ce o instanţă a îngheţat bunurile predecesorului lui Zelenski, Petro Poroşenko, şi a două canale de televiziune care i-au aparţinut cândva, transmite Reuters.
Sechestrele de bunuri fac parte dintr-o investigaţie oficială pentru a stabili dacă Poroşenko a comis o înaltă trădare prin finanţarea separatiştilor susţinuţi de ruşi în estul Ucrainei în timp ce era în funcţie în 2014-2015. El a negat acuzaţiile.
Partidul Solidaritatea Europeană al lui Poroşenko a calificat decizia curţii de la Pecersk din Kiev ”ilegală, nedreaptă” şi menită să reducă la tăcere opoziţia faţă de guvernarea lui Zelenski.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Zelenski nu a comentat deciziile instanţei, dar a negat anterior că ar dori să exercite influenţă asupra procurorilor de stat sau a sistemului judiciar.
”Declaraţiile actuale ale partidului lui Poroşenko nu sunt surprinzătoare. Trebuie să spună ceva tare pentru a distrage atenţia şi să nu explice zborul de facto al lui Poroşenko în străinătate din acţiunile de investigaţie. Statutul de fost preşedinte nu oferă privilegiul de a ignora acţiunile de investigaţie şi şedinţele de judecată”, a afirmat Mihailo Podoliak, consilier în biroul lui Zelenski, în comentarii scrise adresate Reuters.
Instanţa a îngheţat, de asemenea, activele a două canale de televiziune, Channel 5 şi Priami kanal, pe care Poroşenko le-a deţinut până în noiembrie, înainte de a le plasa într-un holding.
"Nu sunt avocat, dar, din câte am înţeles, arestarea nu înseamnă închidere. Canalele continuă să funcţioneze. Libertatea de exprimare nu a avut de suferit", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Zelenski, Sergii Nikiforov.
Conflictul a apărut în timp ce Ucraina se străduieşte să-şi asigure sprijin internaţional în confruntarea cu Moscova, după ce a tras un semnal de alarmă cu privire la acumularea de zeci de mii de trupe ruseşti în apropierea graniţelor sale.
Administraţia preşedintelui rus Vladimir Putin neagă planificarea unei ofensive militare majore împotriva Ucrainei, dar a cerut garanţii de securitate din partea Occidentului, inclusiv oprirea expansiunii NATO către est.
Oficialii americani şi ruşi se întâlnesc săptămâna viitoare pentru discuţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.