Opozantul belarus Viktor Babariko, care voia să candideze în alegerile prezidenţiale din august 2020 împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, dar care a fost arestat cu câteva săptămâni înainte de scrutin, a fost condamnat marţi la 14 ani de închisoare cu privire la corupţie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Viktor Babariko a fost condamnat la 14 ani de închisoare într-o colonie penitenciară cu o securitate consolidată”, au anunţat susţinători de-ai acestuia pe contul pe Twitter al opozantului.

El a fost condamnat din cauză că a primit o mită ”într-o cantitate importantă” şi cu privire la spălare de bani, precizează ONG-ul belarus Viasna, care confirmă această condamnare la Curtea Supremă.

Faptul că Curtea Supremă a pronunţat această hotărâre îl împidică pe Babariko să facă apel.

Un opozant şi fost bancher, Babariko, în vârstă de 57 de ani, era considerat, la arestare, cel mai puternic adversar al lui Lukaşenko în alegerile prezidenţiale.

El a fost condamnat marţi şi la plata unei amenzi în valoare de aproximativ 45.000 de euro şi i s-a interzis să deţină funcţii de conducere, potrivit unui jurnalist independent prezent la audieri.

Acuzarea susţine că el a comis aceste fapte pe când se afla la conducerea Belgazprombank - filială belarusă a Băncii gigantului rus Gazprom.

Alţi şapte foşti angajaţi ai acestei bănci, care au pledat vinovat şi au depus mărturie împotriva lui Babariko, au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între trei şi şase ani de închisoare, potrivit acestui jurnalist independent.

Realegerea lui Lukaşenko a declanşat, vara trecută, o contestare fără precedent, la care au luat parte, timp de luni de zile, zeci de mii de manifestanţi.

Cea mai apropiată consilieră a lui Babariko, Maria Kolesnikova, a fost una dintre reprezentantele contestării, în urma arestării mai multor candidaţi declaraţi.

Ea a fost încarcerată după ce a refuzat să plece în exil.

Alte două opozante, Svetlana Tihanovskaia, care a devenit reprezentanta opoziţiei, şi Veronika Ţepkalo, au fugit din Belarus.

Condamnarea lui Babariko intervine într-o atmosferă de urmărire în toate direcţiile a opozanţilor, unor ONG-uri şi jurnalişti.

”Putem construi o ţară cu valori umaniste în care individul să fie respectat”, lansa Babariko la sfârşitul lui iunie, în timpul procesului, subliniind că el crede într-un ”Belarus fericit, cinstit şi deschis”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.