Omenirea trebuie ”să coopereze sau va pieri”, trage luni un semnal de alarmă secretarul general al ONU Antonio Guterres, la COP27, în Egipt, subliniind că lumea are de ales între ”solidaritate” şi ”o sinucidere colectivă” în lupta împotriva modificărilor climatice, al cărei impact se accelerează, relatează AFP.
"It is either a climate solidarity pact – or a collective suicide pact."
— Sky News (@SkyNews) November 7, 2022
UN Secretary-General Antonio Guterres calls for a "historic pact" between developed and developing countries. He says the US and China have a 'particular responsibility to make this pact a reality'.#COP27 pic.twitter.com/NS6rLu4Fck
”Suntem pe autostrada către infernul climatic, cu piciorul în continuare pe accelerator”, avertizează Antonio Guterres.
“We are in the fight of our lives, and we are losing”
— BBC News (World) (@BBCWorld) November 7, 2022
Speaking at the start of COP27, UN Secretary General Antonio Guterres says “the clock is ticking” on climate change but the “answer is within our hands”https://t.co/uhxkHdih95 pic.twitter.com/EuJpwIltvR
Secretarul general al ONU deplânge faptul că ”suntem pe cale să pierdem” ”lupta vieţii noastre”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-o lume profund împărţită, el îşi reiterează îndemnul la înfiinţarea unui ”pact istoric între economiile dezvoltate şi în curs de dezvoltare, un Pact Solidarităţii Colective”, un pact care ”să ăună capăt dependenţei de energiile fosile şi construcţiei de centrale pe cărbune”, un pact pentru ”o energie abordabilă şi durabilă pentru toţi”.
Antonio Guterres consideră că este ”inacceptabil, scandalos şi autodistructiv” ca alte crize - şi anume Războiul rus din Ucraina - să împingă lupta împotriva modificărilor climatice ”în planul doi”.
”Crizele urgente de azi nu pot fi o scuză pentru o întoarcere în urmă sau greenwashing”, insistă el, cu atât mai mult cu cât numeroase conflicte din lume sunt ”legate de haosul climatic”.
”Să nu uităm că războiul împotriva naturii este el însuşi o încălcare masivă a drepturilor omului”, a subliniat Guterres.
În contextul în care populaţia mondială urmează să atingă în mod oficial - la 15 noiembrie - opt miliarde de locuitori, ”ce-i vom răspunde noi, atunci când al opt miliardulea bebeluş va fi la vârsta la care ne va întreba: ce aţi făcut pentru lumea noastră şi pentru planeta noastră atunci când aţi avut ocazia?”, a tunat el.
Seceretarul general al ONU şi-a reiterat apelul la acţiuni mai rapide şi mai ambiţioase.
Antonio Guterres a îndemnat să se facă mai mult în ajutarea ţărilor celor mai vulnerabile să facă faţă ”pierderilor şi pagubelor” pe care le-au suferit deja din cauza furtunilor, inundaţiilor, secetelor şi altor evenimente extreme care se multiplică.
În contextul în care această problemă este unul dintre punctele celor mai sensibile negocieri la această COP27, ”obţinerea unor rezultate concrete în privinţa pierderilor şi pagubelor va fi pusă la încercarea angajamentelor guvernelor în favoarea unui succes al COP27”.
În pofida acestei constatări - mai mult decât sumbre a stării lumii -, ”un lucru este sigur: cei care abandonează cu siguranţă vor pierde”, a subliniat Antonio Guterres.
”Atunci, să luptăm împreună. Şi vom învine!”, a îndemnat secretarul general al ONU.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.