O săptămână de violenţe reduse în Afganistan, condiţie esenţială pentru un posibil acord de pace între Statele Unite şi talibani, va începe sâmbătă, imediat după miezul nopţii, potrivit consiliului naţional de securitate afgan, scrie The Washington Post.
Reducerea violenţelor se aplică talibanilor, SUA şi forţelor guvernamentale afgane.
„Aşa cum era planificat şi dacă lucrurile se derulează conform planului, reducerea violenţelor va începe pe 22 februarie”, a spus Javid Faisal, purtător de cuvânt al consiliului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Comandamentul american din Kabul a precizat că nu are nimic de anunţat. Talibanii nu au confirmat, nici negat data de început.
Această perioadă de o săptămână presupune ca forţele talibane şi cele americane şi afgane să înceteze cea mai mare parte a operaţiunilor ofensive planificate pe teritoriul ţării. Nu este denumită „încetare a focului”, iar forţele americane vor continua operaţiunile faţă de grupări ca Stat Islamic şi al-Qaeda în Afganistan.
Dacă va fi respectată această perioadă, negociatorii americani şi talibani vor semna un acord de pace, posibil, la finalul lunii.
După ce va fi semnat pactul între SUA şi talibani, Guvernul afgan va lansa propria rundă de discuţii cu talibanii. Preşedintele Ashraf Ghani a spus că va organiza o echipă de negocieri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.